CCR declară neconstituționale amenzile pentru nerespectarea ordonanțelor militare. Orban: ”Este o decizie care mă şochează, care are un vădit caracter politic”

controale trafic ZiardeBistrița

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis că prevederile art. 28 din OUG 1/1999, prin care au fost stabilite amenzile pentru nerespectarea restricţiilor în perioada stării de urgenţă, sunt neconstituționale. Judecătorii CCR spun că aceste prevederi sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, iar stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a poliţiştilor. Pe de altă parte, premierul Ludovic Orban s-a declarat „şocat” de această decizie a CCR.

Curtea constată că dispoziţiile art.28 alin.(1) prin sintagma ‘nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenţie’ califică drept contravenţie încălcarea obligaţiei generale de a respecta şi de a aplica toate măsurile stabilite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, în actele normative conexe, precum şi în ordonanţele militare sau în ordine, specifice stării instituite, fără a distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea contravenţională. În mod implicit, stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării plângerii îndreptate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei„, se arată într-un comunicat de presă al CCR.

Mai mult, judecătorii CCR consideră că prevederile art. 28 din OUG 1/1999 stabilesc în mod nediferenţiat pentru toate aceste fapte, independent de natura sau gravitatea lor, aceeaşi sancţiune contravenţională principală.

În ceea ce priveşte sancţiunile contravenţionale complementare, deşi legea prevede ca acestea se aplică în funcţie de natura şi gravitatea faptei, atâta vreme cât fapta nu este circumscrisă, evident că nu se poate determina nici natura sau gravitatea sa pentru a stabili în mod just sancţiunea complementară aplicabilă.

În concluzie, Curtea a constatat că prevederile art.28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie, precum şi principiul restrângerii proporţionale a exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale, prevăzut de art.53 alin.(2) din Constituţie„, se mai arată în documentul CCR.

Prim-ministrul Ludovic Orban s-a declarat „şocat” de această decizie a CCR.

Exact ca şi alte decizii luate de actuala CCR în perioada lui Dragnea, şi decizia aceasta arată că actuala CCR este de partea celor care încalcă legea, de partea celor care încalcă regulile, sancționând pe toți cetățenii corecți, care au respectat reglementările și regulile care au fost impuse în perioada stării de urgență prin ordonanțe militare. Practic, prin această decizie Guvernul, autoritățile se poate spune că aproape sunt împiedicate să apere sănătatea și viața românilor. Prin această decizie se poate ajunge la situația în care autoritățile să nu mai poată să dea nicio amendă pentru încălcarea unor reguli care sunt stabilite în perioada stării de urgență. Este o decizie care mă şochează, care are un vădit caracter politic și care, repet, se situează pe linia deciziilor care sunt luate în favoarea minorității extrem de reduse care nu respectă legea, care încalcă legea și nesocotește majoritatea zdrobitoare a cetîățenilor, peste 98%, care respectă legea și care s-au comportat în toată această perioadă responsabil și au contribuit la limitarea răspândirii virusului din cadrul pandemiei„, a afirmat Ludovic Orban.

Până în prezent, la nivelul întregii țări au fost aplicate circa 300.000 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 600 de milioane de lei.

One comment

  1. Balan Marius -Horea

    Cei 9 dumnezei inamovibili nationali si-au batut joc de ARMATA, JANDARMERIE, POLITIE etc ! Acesti bravi militari si-au riscat viata doua luni in strada ca sa ne asigure linistea, sanatatea si sa nu murim. Acuma suntem singura tara din UE care este in faza in care poate pierde razboiul cu COVIDUL .CCR da apa la moara indisciplinatilor cu dosare penale si celor amendati pt. indisciplina. CCR anuleaza stradania militarilor, si schimba regulile in timpul luptei cu un inamic greu de invins. Si toate astea pt. ca ei pot. Sunt dumnezei de neatins , niste fete posomorate dar platite extrem de bine de cetatenii cinstiti, disciplinati si izolati din aceasta tara trista cu oameni si viitor si mai trist.