Ce spun social democrații bistrițeni după condamnarea liderului Liviu Dragnea la închisoare cu executare?

”Acest partid a trăit multe în existenţa sa. Ne-am bucurat de fiecare împlinire şi nu au fost deloc puţine. Şi nu ne referim doar la victoriile electorale, ci la fiecare decizie şi măsură bună pentru oameni pe care le-am dus la bun sfârşit. Ne-am întristat şi am suferit la fel, de multe ori, în existenţa noastră. Şi nu doar pentru înfrângeri în alegeri. Asta contează cel mai puţin, pentru că poporul are mereu dreptate şi cei care facem politică ştim acest lucru. Am trăit toate acestea, bune şi rele, împreună cu toţi membrii noştri. Cu sutele de mii şi cu milioanele de alegători ce au avut încredere în noi” arată Biroul Permanent Judeţean PSD Bistriţa -Năsăud, într-un comunicat de presă.

A venit, din nou, un moment greu pentru PSD. Pe care îl vom depăşi tot împreună. Secretul acestui partid a fost mereu solidaritatea dintre noi. Oricât au încercat unii şi alţii să ne dezbine, mereu am stat împreună. Oricâtă ură se revarsă asupra noastră, pentru a destructura cel mai mare partid al României, noi trebuie să rămânem împreună. Este evident că în acest moment adversarii noştri vor dori să profite de ceea ce se întâmplă cu preşedintele Liviu Dragnea. Au depus moţiune de cenzură exact astăzi şi vor încerca orice să dărâme Guvernul PSD-ALDE, deşi votul din 2016 a fost zdrobitor în favoarea noastră” se mai arată în același comunicat.

Fiecare îşi face calculele şi politica exact cum crede de cuviinţă, dar PSD Bistriţa-Năsăud o spune clar şi răspicat: rămânem împreună! La greu se arată caracterele şi noi nu suntem nici laşi, nici nu abandonăm atâtea speranţe puse în noi!” concluzionează social democrații bistrițeni.

Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă și Liviu Dragnea o poate ataca cu recurs.

One comment

  1. Traiasca famiglia !Camora a ramas in urma !