Centru administrativ integrat, propus de primarul Gabriel Lazany în zona de centură a Bistriței

Municipiul Bistrița ar putea avea, în viitor, un centru administrativ integrat, gândit să concentreze într-un singur loc toate serviciile publice de care au nevoie cetățenii. Anunțul a fost făcut de primarul Gabriel Lazany, într-o emisiune la postul local de televiziune AS-TV.

”Îmi doresc realizarea unui centru administrativ integrat care să concentreze toate nevoile cetățeanului într-o singură zonă. Cred că este un proiect vital pentru Bistrița pentru că gândirea noastră trebuie să fie orientată către cetățean și către nevoia lui”, a declarat primarul.

Locația analizată pentru o astfel de investiție este în zona de centură a orașului, în apropiere de fosta clădire Roseyarns, unde Primăria Bistrița a recuperat recent un teren cu o suprafață de două hectare. Potrivit edilului, terenul permite nu doar construirea centrului, ci și amenajarea unei parcări generoase.

”Eu mi-am și configurat deja în cap clădirea. În zona de parter va fi o sală de așteptare, cu zonă de programare realizată după modelul biroului de internări de la spital, dar și ghișee. Totul se va face la modul cel mai civilizat, cu bon de ordine. (…) Vrei să te duci cu mașina? Vei găsi loc de parcare. Vrei să te duci cu autobuzul? Vei avea linie care să te ducă acolo”, a explicat Gabriel Lazany, care a menționat că, printre serviciile care ar putea funcționa într-un astfel de centru se numără și cele de eliberare documente de identitate, plată impozite și taxe, eliberare permise sau pașapoarte, înmatriculări vehicule.

Primarul consideră că, prin acest proiect, accesul cetățenilor la serviciile publice va fi mult mai eficient.

”Acum, dacă ai de rezolvat trei probleme, trebuie să te duci în trei locuri. Dacă vom face acest centru, cele trei probleme vor fi rezolvate într-un singur loc”, a mai precizat edilul.

Investiția ar urma să fie susținută din bugetul local, în condițiile în care, potrivit primarului, nu există fonduri europene destinate clădirilor administrative. ”Va trebui să rezolvăm problema, cel mai probabil, la nivel local”, a spus edilul Bistriței.

One comment

  1. Balan Marius -Horea

    Poate ca atunci imi elibereaza si mie Primaria AUTORIZATIA de constructie platita in 2007 pt. casa mea pe terenul meu si care nu mai vine.
    Insa transmit domnului Primar sa faca toate inlocuirile cu oameni noi si competenti la Urbanism si Juridic.
    Baietii au invocat tot felul de ineptii neluand in calcul actele mele super curate si tari acte facute de tatal meu pe care-l mostenesc .
    Sa va fie rusine ca va bateti joc continuu de familia mea de 18 ani incoace.
    Multe suduieli v-am transmis in gand in toti anii estia si mi-am strans nervii in minghina sa nu dau peste voi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!