Ca-n fiecare an, oficialitățile au participat azi la o ceremonie de comemorare a victimelor Revoluției din Decembrie 89. Evenimentul s-a desfășurat în fața Prefecturii Bistrița-Năsăud. Preoții prezenți au oficiat rugăciunile de pomenire , s-au ținut discursuri iar apoi s-a depus coroane de flori la Monumentul Revoluției, din zonă.



Mesajul transmis de Instituția Prefectului!
„Să ne aducem aminte.
22 Decembrie nu este o dată oarecare.
Este ziua în care frica a fost învinsă în stradă.Ziua în care oamenii au ieșit din anonimatul impus și au ales să fie vizibili, chiar cu prețul vieții.
Revoluția Română nu a fost un episod abstract.A fost trăită de oameni, în orașe, în piețe, în fabrici, în fața unor instituții care, până atunci, păreau de neclintit.Mulți dintre cei care au ieșit atunci nu aveau un plan, ci doar o certitudine: că așa nu se mai poate.Unii nu s-au mai întors acasă, alții au rămas cu răni care nu se văd.Pentru toți, libertatea a avut un cost real, plătit în zilele acelea de decembrie.
Astăzi, când libertatea riscă să fie tratată ca un fapt de la sine înțeles, 22 Decembrie ne obligă la memorie, NU la festivism, NU la lozinci. Ci la responsabilitate.
Responsabilitatea de a înțelege că drepturile nu sunt garantate definitiv.Că statul de drept se construiește zilnic. Că demnitatea umană începe cu adevărul și cu respectul față de sacrificiul celor dinaintea noastră.
A ne aduce aminte nu este un gest pasiv. Este o formă de continuitate. Este felul prin care Revoluția rămâne parte vie din prezentul nostru civic.
22 Decembrie este, înainte de toate, o datorie de memorie.
Și o promisiune tăcută că nu vom uita de ce libertatea trebuie apăra.”









Discursul primarului Gabriel Lazany!
Preacucernici părinți, Domnilor comandanți, Doamnelor și domnilor,
Dragi bistrițeni,
„Ne aflăm astăzi, la 22 decembrie, într-un moment de aducere-aminte. Este ziua în care România și-a recâștigat libertatea, dar este și ziua în care ne plecăm frunțile în fața eroilor Revoluției din decembrie 1989, oameni care au avut curajul de a spune „ajunge” și de a schimba cursul istoriei.
Eroii Revoluției au fost tineri plini de speranță, părinți care visau la un viitor mai bun pentru copiii lor, muncitori, studenți, oameni simpli care au ales să iasă în stradă și să-și asume riscul suprem pentru un ideal comun: libertatea. Mulți dintre ei au plătit cu viața, iar sacrificiul lor ne obligă nu doar să ne amintim, ci să înțelegem ce s-a câștigat atunci și cât de fragilă poate fi libertatea.
Moștenirea lăsată de acești eroi nu este doar una istorică, ci una morală. Ei ne-au lăsat datoria de a proteja libertatea, de a respecta adevărul, de a construi o societate dreaptă și solidară. Ne-au arătat că schimbarea este posibilă atunci când oamenii se unesc și cred în valori mai mari decât ei înșiși.
În 2025, provocările sunt diferite, dar responsabilitatea rămâne aceeași. Libertatea nu trebuie apărată doar în momente de criză, ci și în viața de zi cu zi: prin respect față de lege, prin implicare civică, prin grija față de comunitate și față de viitorul copiilor noștri. A uita lecțiile Revoluției ar însemna să trădăm sacrificiul celor care au murit pentru ele.

Bistrița își onorează astăzi eroii cu respect și recunoștință. Avem datoria să transmitem generațiilor tinere adevărul despre Revoluție și să le insuflăm valorile pentru care s-a luptat în 1989: curajul de a spune adevărul, demnitatea de a nu accepta nedreptatea și solidaritatea în fața încercărilor.
Glorie eternă eroilor Revoluției Române!” -a transmis primarul Lazany.
Vă mulțumesc.” – a transmis primarul Gabriel Lazany.
În calitate de președinte al Asociației 22 Decembrie, George Avram a susținut un discurs și a amintit de acele zile fierbinți de la Bistrița!
Evenimentul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.
foto: Institutia Prefectului

La ceremonie au participat in afara oficialilor doar 6 (sase) cetateni din 103.000 cati are municipiul.
Cinste bistritenilor care nu mai au nici o treaba cu memoria fata de EROII neamului morti pentru libertatea celor care stau la caldurica pe retelele de NESOCIALIZARE fade si mute.