Ciprian Kecskes-Simionca a demisionat din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Ciprian Kecskes-Simionca a demisionat din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe agenda ședinței ordinare din luna martie a Consiliului Județean, Ciprian Kecskes-Simionca și-a înaintat demisia la data de 25 martie, urmând ca administrația județeană să constate încetarea mandatului acestuia.

Având în vedere faptul că domnul Kecskés-Simionca Tiberiu-Ciprian și-a depus demisia din funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, înainte de expirarea duratei mandatului acestuia, este necesară constatarea, prin hotărâre a consiliului județean, a încetării mandatului de vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud exercitat de către acesta. Totodată, este necesar ca prin hotărârea consiliului județean să se constate vacantarea uneia dintre funcțiile de vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. În conformitate cu prevederile Codului administrativ, pe durata exercitării mandatului, vicepreşedintele consiliului judeţean îşi păstrează statutul de consilier judeţean, fiind ales în această calitate, pentru un mandat de 4 ani, ca urmare a desfășurării alegerilor autorităților administrației publice, în condițiile legii. Întrucât încetarea mandatului de vicepreședinte, prin demisie, nu constituie una din cauzele de încetare a calității de consilier județean, domnul Kecskés-Simionca Tiberiu-Ciprian își păstrează calitatea de consilier județean, până la expirarea mandatului”, se arată în documentația atasată proiectului de hotărâre ce va fi analizat în ședința din 28 martie a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

În anul 2020, Ciprian Kecskes-Simionca a fost ales consilier județean din partea PMP Bistrița-Năsăud.

Demisia acestuia vine după ce, luna trecută, președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a anunțat că organizația pe care o coordonează a decis să ridice sprijinul politic acordat actualei conduceri a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *