” Biroul Politic Județean al PNL Bistrița-Năsăud, reunit în ședință, a aprobat modificarea componenței Biroului Politic Municipal Bistrița, în cadrul procesului de reorganizare și consolidare a organizației municipale.
Persoanele care au votat alături de PSD în Consiliul Local, încălcând linia politică a PNL și angajamentele asumate în fața alegătorilor liberali, au fost excluse din Biroul Politic Municipal.
„Considerăm că reprezentarea politică presupune consecvență, responsabilitate și respectarea mandatului de încredere primit de la cetățeni. Cei care au ales să susțină politic PSD, împotriva deciziilor partidului, nu mai reprezintă Partidul Național Liberal”, se arată în comunicatul PNL.
În același timp, Biroul Politic Județean a aprobat cooptarea în structura municipală a unor profesioniști din comunitatea bistrițeană:
- Gavrilaș Mureșan – medic și antreprenor
- Dr. Cătălin Sava – medic stomatolog
- Corneliu Făgărășan – profesor, arhitect și membru al Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism
- Mircea Archiudean – antreprenor
- Dan Macarie – antreprenor
- Dan Andrei Deac – inginer DataCor
- Borodi Alexandru – medic specialist, Serviciul de Ambulanță.
Prin aceste decizii, PNL Bistrița-Năsăud își continuă procesul de reorganizare și deschidere către oameni cu experiență profesională, inițiativă și implicare în viața comunității.” a transmis Biroul Politic Județean PNL Bistrița-Năsăud


