Consilierul local Diana Morar: Susțin petiția împotriva tăierii arborilor din Piața Centrală!

Consilierul local Diana Morar și-a exprimat poziția față de un proiect al Primăriei Bistrița care în ultimele zile a stârnit controverse și care i-a determinat pe bistrițeni să ia atitudine. A fost inițiată o petiției online, prin care cetățenii vor să blocheze proiectul municipalității privind modernizarea Pieței Centrale din jurul Bisericii Evanghelice.

Susțin petiția online împotriva tăierii arborilor din Piața Centrală a municipiului și înlocuirea acestora cu betoane, orice titulatură sofisticată vrând să poarte acest demers sinistru, iar în calitatea de consilier local ce vremelnic o dețin, pentru a da consistență întregii coeziuni a tuturor mesajelor și semnăturilor ce susțin această petiție, adresez și cu această ocazie, invitația publică ca toți cetățenii interesați cu adevărat de soarta orașului nostru, să participe în număr cât mai mare la ședința de Consiliu Local în care se va supune aprobării acest proiect și la celelalte ședințe de Consiliu Local, locul unde toate deciziile prind viață iar apoi le resimțim cu toții acum, din punct de vedere al banilor publici risipiți și ai căror contributori direcți suntem cu totii, iar pe viitor, noi și copiii noștri, din punct de vedere al nefiabilității niciunui proiect pus în scenă de actuala administratie locală PSD (pârtia de schi fără zăpadă, podul ce nu duce nicăieri, închisoarea veverițelor și multe altele), creând o proastă faimă la nivel național a Bistriței, oraș renumit altădată prin a fi o oază de verdeață și prin eleganța sa” a precizat Diana Morar.

Consilierulul local este de părere că dacă bistrițenii își vor uni forțele vor reuși să blocheze acest proiect. ”Ca un laitmotiv al întregii guvernări locale oferite de PSD până acum, ignorând legile naturii, se taie sistematic copaci, fără a îi înlocui cu alții, ca un fel de tribut absurd adus lucrărilor exagerat de scumpe și făcute de mântuială, fără a mai vorbi de inutilitatea lor. Cele mai reprezentative exemple sunt chiar lângă noi, s-a defrișat dealul Cocos pentru că s-a proiectat greșit pârtia fără zăpada și avea nevoie de “o buclă”, s-au tăiat copaci pe o multitudine de străzi în municipiu pentru a linia cu bidineaua parcări la prețuri exagerate, iar exemplele ar putea continua. Cert este că Bistrița nu mai este în prezent acea oază de verdeață frumoasă, pentru simplul fapt că nimeni nu a mai înlocuit copacii uciși. Suntem din nou în fata unei noi provocări de acest gen, însă acest tribut absurd poate fi oprit de către noi toți, cât mai multi, uniți și implicați direct în ceea ce înseamnă destinele orașului nostru” a încheiat Diana Morar.

 

One comment

  1. Balan Marius -ecologist PV

    Nu numai ca nu au fost inlocuiti copacii ucisi dar dobitocii care au lucrat la dale au astupat locasurile pt. arbori si au facut nevazuti pana si HIDRANTII pompierilor, acoperindu-i tot cu dale. Primaria a durut-o in cur de aceste aspecte.