Majoritatea profesorilor de la Liceul de Muzică Tudor Jarda au semnat o scrisoare deschisă împotriva revenirii fostei directoare Raluca Mărginean. Situația e delicată deoarece Raluca Mărginea se află-n plin examen pentru funcția de directoare și va susține ultima probă peste câteva zile (interviul).
În luna ianuarie, Inspectoratul Școlar Județean NU i-a prelungit contractul de management și astfel Raluca Mărginean și-a pierdut funcția de conducere și a activat ca psiholog școlar la Colegiul Liviu Rebreanu.
Pentru aproximativ 9 luni, managementul de la „Tudor Jarda” a fost asigurat prin interimat de Ana Maria Dragonici, profesor în cadrul Liceului.

Pe principiul „Dacă voi NU mă vreți, eu vă vreau!” Raluca Mărginean s-a înscris pentru concursul de director la Tudor Jarda! E la ultima probă, de INTERVIU! Alți 2 candidați au PICAT examenul!
Raluca Mărginean a optat pentru o NOUĂ funcție de director la Liceul de Muzică și momentan se află-n procedura de concurs pentru acest post.
De menționat că pentru funcția de director la Muzică au mai fost 2 candidați care NU au obținut note de trecere.
Acuzații GRELE de fals în acte! Raluca Mărginean e cercetată PENAL ! Prezumția de nevinovăție îi permite să concureze pentru funcția de directoare!
Fosta directoare a Liceului de Muzică Tudor Jarda este cercetată PENAL pentru fals în înscrisuri și conform legii beneficiază de prezumția de nevinovăție!
Cercetarea PENALĂ este-n desfășurare și tocmai din acest motiv, domnișoara Mărginean a putut participa la examenul pentru această funcție.
Cu referire la directoarea Raluca Mărginean, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița confirmă că…. “este cercetată în calitate de SUSPECT pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de articolul 320 alineatul 1 Cod Penal și articolul 323 Cod Penal în cadrul dosarului penal 739/193/2025. ( falsul material în înscrisuri oficiale și uz de fals).

Totodată vă punem în vedere că în conformitate cu prevederea articolul 285 al. 2 Cod Procedură Penală, procedura în cursul urmăririi penale este nepublică.
Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală având ca scop crearea cadrului de administrarea a probatorului, activitate care nu poate în nici o situație să înfrângă principiul prezenței de nevinovăție.” – după cum se arată în răspunsul oficial transmis la solicitarea redacției Ziar de Bistrița.
SCRISOAREA profesorilor: “nu dorim să influențăm nelegitim desfășurarea concursului, dar… “
53 de profesori au semnat o scrisoare DESCHISĂ pe care au depus-o la Inspectoratul Școlar Județean, prin care-i cer Ralucăi Mărginean să RENUNȚE de bună-voie la funcție, în cazul obținerii ei prin concursul aflat în desfășurare.

Demers colectiv asumat de angajații Liceului de Muzică „Tudor Jarda” Bistrița privind viitorul management al instituției
O componentă majoritară (71,80%) a colectivului cadrelor didactice, al personalului didactic auxiliar și administrativ, cu drept de exprimare, de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistrița a dat publicității o scrisoare deschisă adresată doamnei Raluca Mărginean, candidată la funcția de director.
Prin intermediul acestui document, transmis totodată Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud și comunității locale, semnatarii îi solicită retragerea din competiția managerială, invocând experiențele profesionale din cele două mandate anterioare ca fiind momente de tensiune, precum și dificultăți de comunicare și colaborare, care au afectat relațiile profesionale și încrederea reciprocă.
Demersul este fundamentat pe dorința de a menține climatul de transparență, respect și sprijin reciproc reconstruit în ultimele nouă luni.
Semnatarii subliniază caracterul legal al demersului lor și precizează că susțin pe deplin dreptul legitim la replică al doamnei Raluca Mărginean.
TEXTUL INTEGRAL AL SCRISORII DESCHISE
SCRISOARE DESCHISĂ
Adresată doamnei Raluca Mărginean
În atenția Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, a părinților și a comunității bistrițene
Stimată doamnă Raluca Mărginean,
Noi, semnatarii prezentei scrisori, reprezentând 71,80% din colectivul cadrelor didactice, al personalului didactic auxiliar și administrativ al Liceului de Muzică „Tudor Jarda” din Bistrița, ne adresăm dumneavoastră în mod public, cu respect, sinceritate și responsabilitate față de viitorul instituției noastre.
Prin această scrisoare, dorim să vă adresăm rugămintea de a reconsidera decizia de a candida pentru funcția de director al liceului și de a lua în considerare retragerea candidaturii înainte de susținerea probei de interviu.
Demersul nostru nu reprezintă o contestare a dreptului dumneavoastră de a participa la concurs și nici un atac la adresa persoanei dumneavoastră. El exprimă însă o poziție colectivă, asumată, întemeiată pe experiențele profesionale trăite și pe dorința sinceră de a proteja climatul educațional al școlii noastre.
În perioada celor două mandate în care ați exercitat funcția de director, colectivul a traversat momente de tensiune, precum și dificultăți de comunicare și colaborare, care au afectat relațiile profesionale și încrederea reciprocă. Acestea sunt experiențe pe care nu dorim să le retrăim.
În ultimele nouă luni, am reușit să reconstruim un climat de încredere, respect, dialog, transparență și sprijin reciproc. Am redescoperit bucuria de a lucra împreună, de a ne exprima opiniile și de a colabora într-o atmosferă de echilibru și colegialitate.
Ne dorim să păstrăm și să consolidăm această schimbare, convinși fiind că stabilitatea și armonia din interiorul unei școli se reflectă în calitatea actului educațional, în performanțele elevilor și în relația cu părinții și comunitatea.
Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, așază la fundamentul educației valori precum colaborarea, echitatea, respectul, integritatea și responsabilitatea. Credem că acestea trebuie să se regăsească nu doar în documentele instituționale, ci și în modul în care este condusă o școală și în relațiile dintre membrii comunității educaționale.
Considerăm că un management educațional eficient presupune, dincolo de competențele profesionale și administrative, capacitatea de a construi relații de încredere, de a încuraja dialogul și de a uni oamenii în jurul unor obiective comune.
Din aceste considerente, dorim să exprimăm în mod clar și fără echivoc faptul că semnatarii prezentei scrisori nu susțin revenirea dumneavoastră în funcția de director al Liceului de Muzică „Tudor Jarda”.
Această poziție nu neagă parcursul dumneavoastră profesional, ci exprimă dorința noastră legitimă de a continua activitatea într-un mediu în care colaborarea, respectul și încrederea reciprocă să reprezinte repere esențiale.
Ne adresăm, totodată, Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud și comunității locale pentru a face cunoscută această poziție colectivă. Considerăm important ca vocea oamenilor care își desfășoară zilnic activitatea în școală să fie cunoscută și ascultată, cu respectarea cadrului legal și a procedurilor de selecție.
Nu solicităm privilegii și nu dorim să influențăm nelegitim desfășurarea concursului. Ne dorim doar ca punctul de vedere al unei majorități covârșitoare a colectivului să nu rămână necunoscut sau neauzit.
Stimată doamnă Raluca Mărginean, vă rugăm să primiți această scrisoare ca pe un apel sincer la reflecție și să luați în considerare retragerea candidaturii, înțelegând că această solicitare vine din dorința de a păstra echilibrul și stabilitatea pe care le-am reconstruit împreună.
Nu ne dorim să redeschidem conflicte și nici să judecăm trecutul. Ne dorim să protejăm prezentul și să construim viitorul școlii noastre într-un climat de liniște, respect și încredere.
În centrul preocupărilor noastre trebuie să rămână, înainte de toate, elevii și educația lor.
Cu respect și responsabilitate,
Semnatarii din colectivul cadrelor didactice, al personalului didactic auxiliar și administrativ al Liceului de Muzică „Tudor Jarda” – Bistrița.
Încă din septembrie, inspectorul Vasile Șteopoaie are pe masă toate semnăturile profesorilor! Apel către comisa de interviu!
De menționat că demersul este pur informal și NU poate influența comisia de examinare. Vine pur și simplu ca un mijloc de protest al profesorilor care au colaborat cu Raluca Mărginean timp de 9 ani.
Pasul 1- MEMORIU depus la Inspectoratul Școlar Județean!
Încă din luna septembrie, cei aprox 50 de profesori au depus un prim memoriu la ISJ, prin care solicită comisiei să analizeze aspecte esențiale de management.
Pasul 2 – SCRISOARE deschisă transmisă presei locale.
După depunerea memoriului, profesorii au TRIMIS presei locale o SCRISOARE deschisă prin care-i solicită domnișoarei Mărginean să se RETRAGĂ din concurs.
„Solicităm ca în cadrul probei de interviu să fie evaluate cu maximă rigoare aspectele privind lidership-ul, climatul instituțional, gestionarea conflictelor, transparența și echitatea deciziilor, respectarea legislației și capacitatea de reconstruire a încrederii colectivului.
Considerăm că exercitarea eficientă a funcției de director presupune nu doar îndeplinirea condițiilor formale ci și capacitatea reală de a beneficia de încrederea comunității profesionale pe care o conduce.” – după cum se arată în documentul depus la ISJ.



Peste 200 de părinți au semnat un MEMORIU separat de al profesorilor!
La demersul profesorilor s-au alăturat aproximativ 200 de părinți, care la rândul lor au semnat o petiție separată împotriva revenirii fostei directoare.
Aceste forme de protest sunt asumate cu semnătură, dar NU pot BLOCA procesul de selecție al unui nou director, prin concurs.
Chiar dacă atmosfera este-n continuare tensionată, cadrul legal i-ar permite Ralucăi Mărginean să revină pe funcția de director, dacă va promova proba interviului. În acest caz, ISJ-ul va avea de gestionat o situație fără precedent: o directoare cu concurs și contract pe 4 ani împotriva majorității profesorilor de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, nemulțumiți de modul în care este coordonată activitatea instituției…


