Două străzi din Ghinda au fost asfaltate de Primăria Bistrița. Urmează și altele

Două străzi din localitatea componentă Ghinda – Secundară 5 și Secundară 8 – au fost asfaltate de Primăria Bistrița, a anunțat primarul Ioan Turc.

Pe pagina sa de pe o rețea de socializare, edilul Bistriței a postat imagini cu străzile proaspăt asfaltate, cei care locuiesc în acest cartier mulțumind municipalității pentru aceste investiții.

”În sfârșit a ajuns asfaltul și la noi în sat. Merita să fie asfaltat mai devreme. Dar vorba aia mai bine mâi târziu decât niciodată”, a comentat unul dintre locuitorii din Ghinda.

Mare bucurie pentru locuitorii din Ghinda”, a scris un alt cetățean.

Totodată, bistrițenii din celelalte localități care aparțin de municipiu i-au cerut primarului să realizeze astfel de lucrări și în cartierele lor. Ioan Turc a răspuns solicitărilor și le-a promis oamenilor că se va interveni.

Cu siguranță vom interveni și în celelalte cartiere. De câteva săptămâni avem stația nouă de asfalt funcțională. În această vară vom interveni la Slătinița. Aveți puțină răbdare. Avem toată infrastructura pentru asfaltarea străzilor, utilaje noi, resursa umană și o stație nouă de mixturi asfaltice. Încercăm să asfaltăm cât mai multe străzi, acum cât permite vremea!”, a menționat în comentarii primarul.

Potrivit edilului, de când funcționează noua stație de asfalt au fost deja asfaltate patru drumuri, dar în Bistrița sunt peste 200 de străzi de pământ.

”Cred că este un început bun! Luăm în considerare fiecare stradă! În acest moment sunt peste 200 străzi de pământ care necesită să fie asfaltate! Analizăm, vă asigur că nu rămâne o stradă neasfaltată! Cele 200 străzi de pământ sunt în vizorul nostru!”, a mai completat primarul.

ACTUALIZARE

Primarul Ioan Turc a abordat această temă și într-o conferință de presă susținută vineri.

”Încă din momentul în care am inaugurat stația de asfaltare, am anunțat că vom demara un program foarte amplu de reparare a străzilor. Până acum, deci într-un interval de timp foarte scurt, am reparat așa cum se cuvine o serie de străzi: strada Școlii din Unirea, Secundară 5 și Secundară 8 din Ghinda. Am reparat strada Panait Cerna, probabil cea mai proastă stradă din municipiu. Suntem în momentul de față pe strada Alba Iulia, urmează să mergem pe strada Crângului, unde au apărut probleme mari după ultimele ploi. De asemenea, vom merge în perioada imediat următoare la Slătinița și la Sărata, vom rezolva problema străzii Tabără, acolo unde intervenim punctual în regim de urgență pentru a rezolva probleme cauzate de ultimele ploi abundente. Am o veste bună pentru cei care locuiesc pe strada Tabără: săptămâna viitoare deschidem procedura pentru încredințarea serviciului de realizare a proiectului tehnic și a lucrărilor de modernizare, deci oamenii care locuiesc acolo, după zeci de ani de așteptare, vor avea satisfacția de a își vedea strada reparată. Vom lucra intens pe străzile care au nevoie de intervenții, atât din municipiu, cât și din cartierele aparținătoare”, a declarat primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, staţia de asfaltare se comportă bine și în perioada următoare vor veni şi alte utilaje.

”Stația se comportă bine, finisorul cu deschiderea de 7 metri lucrează excepțional, urmează să ne vină și alte utilaje. Îi rog pe bistriţeni să mai aibă răbdare, le mulţumesc pentru enorm de multa înţelegere pe care o arată în toată această perioadă și îi asigur de faptul că facem lucruri care nu s-au mai făcut până acum. Putem să îndrăznim să credem că Bistriţa, într-o perioadă mică de timp, va arăta aşa cum ne dorim cu toţii”, a mai spus Ioan Turc.

Sursa citată a menționat că reparațiile pe străzile din oraș presupun frezare și așternerea unui covor de asfalt de foarte bună calitate, în vreme ce pe străzile de pământ se vor efectua lucrări de reprofilare a drumului, pietruire conform normativului, refacere a șanțului de gardă și asfaltare.

One comment

  1. Multumim domnului Primar pentru activitatea buna in fruntea orasului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *