Femeia din Herina, cercetată într-un dosar penal întocmit de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, își va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, femeia a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, iar instanța a dispus măsura arestului preventiv în cazul său.
”Față de femeia de 29 de ani, din Herina, cercetată în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de înșelăciune, aflat în instrumentarea polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, magistrații au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile”, a transmis Poliția.
Reamintim că aceasta este bănuită că ar fi înșelat o altă femeie din București, promițându-i că o va ajuta să obțină un credit de 270.000 de lei de la o instituție financiară nebancară. Sub acest pretext, suspecta i-ar fi cerut femeii din București, administrator al unei societăți comerciale cu sediul în Miercurea Ciuc, să depună 50.000 de lei drept garanție într-un cont bancar care îi aparținea. Totuși, după efectuarea plății, femeia din București nu a mai obținut creditul promis, fiind prejudiciată cu 50.000 de lei, motiv pentru care a sesizat Poliția.
Pe fir au intrat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud. Aceștia au reușit să dea de urma femeii din Herina și au dus-o la audieri, ulterior fiind reținută pentru 24 de ore. Acum ea își va petrece și următoarele 30 de zile în arest, timp în care polițiștii vor continua cercetările în acest caz, în vederea documentării întregii activități infracționale.