FOTO/VIDEO: Ziua de 9 mai, celebrată la Bistriţa printr-o ceremonie organizată în Piața Petru Rareș

Cu ocazia Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial și Zilei Uniunii Europene, duminică, la Monumentul Eroilor din Piața Petru Rareș din Bistrița, a avut loc o ceremonie militară și religiosă.

Evenimentul a început la ora 09:00 și a cuprins o serie de momente, printre care acordarea onorului militar, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea unui serviciu religios, depunerea unei coroane de flori și s-a încheiat prin defilarea Gărzii de Onoare.

La eveniment au luat parte oficialități județene și locale, printre care prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, subprefecții Decsei Atilla și Lorand Toth, cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără și Ciprian Kecskes-Simionca, viceprimarul Călin Stan și alții.

Cu acest prilej, prefectul Stelian Dolha a transmis un mesaj:

În urmă cu 71 de ani, Europa încă se lupta cu fantomele celor două războaie mondiale, iar un alt conflict pe continent era un scenariu înspăimântător, dar posibil. A fost momentul în care un om politic vizionar, Robert Schuman a propus un plan care sa facă războiul nu doar improbabil, ci imposibil în Europa. E vorba de o uniune economică, o Europă organizată și activă, o uniune legată prin interese comune care marchează simbolic Ziua Europei și Ziua Uniunii Europene. O zi pe care fiecare european o celebrează drept o sărbătoare a păcii, a unității și a solidarității pe continent. Iar ultimul război, de data asta cel dus cu un inamic invizibil, pandemia CoVid-19, ne-a arătat mai mult decât niciodată cât de puternică este solidaritatea Uniunii Europene și cât de prețioasă este apartenența la această uniune. Luminița de la capătul tunelului o vedem noi astăzi pentru că a fost un efort comun, complet și complex, de a asigura vaccinuri pentru toate țările din Uniunea Europeană. Nu o să îi mai întreb astăzi pe eurosceptici ce mai zic, că i-am auzit cu toții. Le spun să tacă pentru totdeauna! România are peste 5 luni de zile de când a început campania de vaccinare și este pe loc fruntaș. Lucrurile nu se opresc aici. Vorbim de o perioadă economică post-pandemică. România, tot datorită Uniunii Europene are la dispoziție un fond de 30 de miliarde de euro pentru a se redresa. Sunt bani care vin de la Uniunea Europeană pentru noi. Așadar, avem toate motivele să sărbătorim apartenența la Uniunea Europeană, această uniune a binelui si a solidarității, opusă războiului și haosului, așa cum au gândit-o întemeietorii săi. Și să spunem din tot sufletul: La mulți ani, Europa! La mulți ani, Uniunea Europeană!”.

Prima semnificație a zilei de 9 mai pentru România este legată de anul 1877, fiind ziua în care Mihail Kogălniceanu rostea, în plenul Adunării Deputaţilor, Declaraţia de Independenţă a României, act care consfinţea înscrierea definitivă a ţării pe harta Europei. Afirmarea neatârnării României avea să fie împlinită, în lunile următoare, de Armată, pe câmpurile de bătălie de la Plevna, Rahova, Griviţa, Smârdan şi alte redute cucerite cu sânge şi sacrificii. Această zi a fost proclamată Ziua Independenţei de Stat a României.

La 9 mai 1945 a fost semnat, la Berlin, actul de capitulare necondiţionată a Germaniei, care a marcat astfel sfârșitul, în Europa, al celei mai mari și mai sângeroase conflagrații mondiale din toate timpurile – Al Doilea Război Mondial.

Declaraţia din 9 mai 1950 a ministrului de Externe al Franţei, Robert Schuman, este considerată piatra de temelie a procesului de formare a Uniunii Europene. Pornind de la acest imbold, ţările europene şi-au concentrat energiile către stabilirea unei noi forme de cooperare politică, menită să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Un an mai târziu, a fost semnat Tratatul de la Paris, care prevedea crearea primului organism european de cooperare, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, devenită ulterior parte a Uniunii Europene.

One comment

  1. Când vine vorba de istorie, in mintea unor politicieni e o mare nebuloasă. In mod eronat se vorbeste despre tripla semnificatie a zilei de 9 mai pentru România, când in realitate e vorba doar de Ziua Europei, cunoscută si sub denumirea de „Ziua Schuman”, amintind de declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman din 9 mai 1950 prin care a fost propusă unirea industriilor de oțel și cărbuni a Franței, Germaniei de Vest și a altor state, ducând la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Acest eveniment fiind considerat un moment fundamental în istoria Europei.
    Ziua Independenţei, de stat a Romaniei a fost proclamată pe 10 Mai 1877. În urma contribuţiei semnificative din cadrul războiului ruso-turc (1877 – 1878), România îşi câştigă independenţa faţă de Imperiul otoman. Astfel, pe 10 mai 1877, Senatul ţării votează proclamaţia de independenţă, care a fost apoi aprobată în 1878 în cadrul Congresului de la Berlin. Confuzia vine din faptul ca in timpul regimului comunist, atunci când se vorbea despre independenţa Romaniei, se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu din Parlament, rostit la 9 mai 1877. Aceasta a fost citită în Parlament în 9 Mai tocmai pentru a-i da posibilitatea principelui Carol să o semneze și să-i dea putere de Lege în 10 Mai, de Ziua Regalității și Ziua oficială a României. De aceea, comunistilor nu le-a convenit ca Ziua Independenţei să fie asociată cu regalitatea si au optat pentru 9 mai , falsificând istoria.
    Cât priveste Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, trebuie spus că si aici există o mare controversă , având in vedere faptul că În 9 mai 1945, la ora 00.16, la cartierul general sovietic din Berlin a fost semnat actul de capitulare necondiţionată a Germaniei, act care a marcat sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în teatrul de luptă european. Acesta este motivul pentru care aliaţii occidentali sărbătoresc Ziua Victoriei în Europa în 8 mai, iar țările din est au optat pentru sărbătorirea Zilei Victoriei împotriva fascismului în 9 mai.