Impozitul pe locuințe crește cu 80% la Bistrița! Primăria câștigă 4.5 MILIOANE de euro! Lazany: „sunt măsuri pe care trebuie să ni le asumăm împreună!”

Banner publicitar Banner ZeroHost Banner publicitar

Consilierii locali au votat astăzi creșterea impozitelor și taxelor locale! Practic, ședința de Consiliu Local a fost doar o formalitate, deoarece legea trebuie aplicată de urgență. În caz contrar, Primăria Bistrița ar fi riscat să aibă impozitele majorate la maxim și să NU mai primească sume din cotele defalcate de TVA.

Primarul Lazany: „sunt măsuri pe care trebuie să ni le asumăm împreună!” Ce se întâmpla dacă NU se vota majorarea taxelor și impozitelor locale?

“Hotărârile pe care le vom adopta astăzi sunt măsuri pe care trebuie să ne ni le asumăm împreună pentru viitorul orașului nostru care pentru a se dezvolta coroborat cu măsurile de restructurare a primăriei eu consider ca este obligatoriu să se adopte. 

Și aș vrea să mai fac o precizare să nu uităm că, conform acelor prevederi pe care le a menționat colega mea Octavia Gavriloaie… dacă NU vom adopta această hotărâre de consiliul local, Guvernul a prevăzut pentru Autoritatea publică, adică pentru noi, sanctiuni, nemaiprimind viramente de la bugetul de Stat privind cotele care ni se repartizează.

Mai mult decât atât, legea spune că trebuie ca să impunem în mod automat pentru toată lumea impozitele și taxele locale la coeficientul maxim, ceea ce din punctul meu de vedere va fi devastator pentru toate partile implicate in special pentru cetățenii municipiului nostru ! Vă mulțumesc pentru înțelegere .” – a transmis primarul Lazany.

Ce zice Octavia Gavriloaie, directoarea economică a Primăriei! „NU putem să intervenim!”

„Valorile impozabile ale suprafețelor clădirilor se calculează cu aplicarea cotei de 0,08 asupra valorilor rezultate. Noi aplicăm cota minimă prevăzută de codul fiscal respectiv 0,08% . Facilitățile sunt acordate distinct prin Codul Fiscal și pe fiecare categorie sunt prevăzute toate categoriile de facilități sau reduceri care pot fi acordate de către consiliul local.

Astfel, dacă noi în Codul Fiscal avem măriri la această categorie, NU putem să intervenim și să facem contrar a ceea ce prevede codul fiscal adică se acordăm reducere sau o facilitate la această categorie.

Suntem obligați să majorăm impozitele conform noilor valori impozabile și nu putem acorda nici un fel de facilitate clădirilor rezidențiale ale persoanelor fizice. „- a declarat Octavia Gavriloaie  director executiv adjunct Direcția Economică.

Dispar facilitățile pentru persoane cu handicap! Primarul Lazany zice că impozitele LOR vor merge pe finanțări nerambursabile și investiții pe zona persoanelor cu dizabilități!

Din categoria scutirilor, dispar facilitățile acordate organizațiilor non-profit (ONG) și persoanelor cu dizabilități.

Impozitele pe clădiri se majorează cu 80% la Bistrița!

Valoarea impozabilă a clădirii se calculează conform unor formule din Codul Fiscal. Pentru persoanele fizice, valoarea impozabilă se determină în principal pe baza suprafeței construite și a unui cost standard pe metru pătrat stabilit prin lege, ajustat cu anumiți coeficienți.

Impozitul pe o clădire rezidențială deținută de o persoană fizică se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare (stabilită de consiliul local. La Bistrița e 0.08%) asupra valorii impozabile a clădirii. Cu alte cuvinte, impozitul anual = valoarea impozabilă a clădirii × cota de impozit (procent).


Exemplu practic de calcul al impozitului (persoană fizică, rezidențial)

  • clădire din beton/cărămidă cu utilități: de la 1.492 lei m² la 2.677 lei/m²;
  • fără utilități: de la 890 lei/m² la 1.606 lei/m² – (80% majorare)

Să luăm exemplul concret al unei case de locuit deținută de o persoană fizică:

  • Descriere imobil: casă construită din cărămidă, cu toate utilitățile, suprafață construită desfășurată de 120 m² (parter + etaj), situată într-un oraș de rang II, zona B.
  • Valoare de bază: Conform tabelului legal, valoarea impozabilă unitară pentru clădiri din cărămidă cu utilități este ~2677 lei/m². Pentru 120 m², rezultă o valoare de bază de 321.240 lei (2.677× 120).
  • Coeficient de zonă: Oraș rang II, zonă B are un coeficient de aproximativ 2,3. Aplicând acest coeficient: 321.240 lei × 2,3 = 738.852 lei.
  • Cota de impozit: Presupunem că în localitatea respectivă consiliul local a stabilit cota pentru clădiri rezidențiale la 0,08% (în marja permisă de lege).
  • Calcul impozit: 738.852 lei × 0,08% = 591 lei impozit pe clădire pentru un an.

Exemplu 2: Considerăm un apartament de 60 m² într-un bloc, cu pereți din beton și utilități, situat în Bistrița (rang 0), zona A. Valoarea unitară : 2.677 lei/m²; pentru 60 m² = 160.620 lei Coeficient zonă (Bistrița zona A)  x 2,4 – deci baza devine – 385.488 lei.

La o cotă de 0,08%, impozitul pe 1 apartament de 60 de metri pătrați ar fi 308 lei anual.

4.5 MILIOANE de euro câștig din impozite pentru Primăria Bistrița! Lazany: „Trebuie să utilizăm toți banii cât mai responsabil posibil!”

Impactul asupra bugetului în urma stabilirii impozitelor şi taxelor locale (principalele categorii de impozit, respectiv impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, excluzând mijloacele de transport) aferent anului 2026 este de aproximativ 22.170.000 lei.

„Trebuie să utilizăm toți banii cât mai responsabil posibil, pe proiecte care aduc plus valoare: pe modernizări de drumuri și străzi, avem nevoie să fluidizăm traficul, să creăm noi locuri de parcare, noi în locuri de joacă… avem de făcut parcuri unde să petrecem timp liber de calitate și NU doar pentru plata subvențiilor la transport sau la salubritate și restul pe salarii la la funcționare din primărie.” – a declarat primarul Gabriel Lazany.

             Denumire impozit Diferenţe rezultate prin majorare/ajustare
Impozit pe clădiri21.070.000 lei
Impozit pe teren   1.100.000 lei
Impozit pe mijloacele de transport
TOTAL22.170.000 lei

De unde provin banii în plus la buget:

  • prin aplicarea cotei impozabile de 0,08% asupra valorii impozabile majorate potrivit noilor reglementări, în cazul clădirilor rezidențiale se estimează o creștere a veniturilor de 13.200.000 lei,
  • modificarea cotei de impozitare de la 0,5% la 0,8% în cazul impozitului pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice (creșterea estimată a încasărilor pentru anul 2026 va fi în cuantum de 1.870.000 lei),
  • modificarea cotei de impozitare de la 1% la 1,3% în cazul impozitului pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor juridice (creșterea estimată a încasărilor pentru anul 2026 va fi în cuantum de 6.000.000 lei), în cazul clădirilor rezidențiale se va aplica cota impozabilă de 0,08%.
  • în cazul terenurilor amplasate în intravilan și extravilan se aplică reglementările prevăzute în actul legislativ de modificare a Codului fiscal,  estimându-se o creștere de 1.100.000 lei a veniturilor la bugetul local.
  • în cazul impozitului pe mijloace de transport, ca urmare a modificărilor legislative, nu se poate estima pentru anul 2026, dacă se va încasa mai mult sau mai puțin față de anul 2025, dat fiind faptul că nu există, la data prezentei, în baza de date a organului fiscal local, normele de poluare.

Primaria Bistrita are impozitul pe minim, pe zona unde se poate jongla!

Conform Codului Fiscal, autoritatile locale pot interveni la majorarea impozitelor cu un procent cuprins intre 0.08% si 1.3% . Bistrița e la minim, cu 0.08% încă din 2016. Ar fi singurul element unde autoritățile locale ar putea interveni.

Cresc impozitele pe terenuri!

Terenuri amplasate în intravilan – înregistrate în registrul agricol la o altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii.

De la 46 lei la 75 lei – (63% creștere – arabil).

De la 88 lei la 143 – (62 % creștere pentru teren cu livada.)

Crește impozitul-auto!

În anul 2026 datorită modificării modului de calcul al impozitului pe mijloacele de transport, prin introducerea normei de poluare, impozitul poate să scadă sau să crească în funcție de normele de poluare, de la Euro 0 la Euro 6.

Calcularea impozitului are la bază următoarea formulă de calcul. Pentru un motor termic de 1.600 cm³, valoarea capacității cilindrice se împarte la 200 cm³. Din această fracție, rezultatul se înmulțește cu coeficienții aferenți.

Astfel, în cazul unui motor Euro 4, (1.600 cm³ : 200 cm³) x 28,5 lei = 8 x 28,5 lei = 228 lei.

Spre exemplu, în cazul unor autoturisme cu o capacitate cilindrică între 1.601 cm³ și 2.000 cm³ cuprinse în norma de poluare: Non-euro – Euro3, taxa anuală va fi de 237,6 lei, respectiv 297 lei.

  • Euro 4: de la 228 lei până la 285 lei.
  • Euro 5: de la 213,6 lei până la 267 lei.
  • Euro 6: de la 200,8 lei până la 251 lei.
  • Hibride: 24,6 lei.

Ca noutate, se introduce un impozit standard pentru autovehiculele electrice în cuantum de 40 de lei/an. 

Autoturismele de lux a căror valoare depășește 375.000 de lei vor fi taxate suplimentar cu 0,9% pe diferența dintre prețul de achiziție și plafon (375.000 de lei).

Termenul limită pentru a beneficia de reducerea de 10% este 31 martie 2026. Plățile se pot face la ghișeu, dar și online pe Ghișeul.ro

10 comments

  1. Nu le ajung niciodată încasările din taxe și impozite la cât pot ei huzuri și prădui!

  2. Să de-a banii la Gloria,să avem echipa puternica; proștii platesc

  3. Luați de la dizabilități și băgați în buzunarul vostru ca nu va mai satura D-zeu ,mai spuneți de lege care lage ,legea furtului pe fata tea pus pe tine primar ca au știut ca tu le faci jocul nu var ajuta D-zeu de hoti ordinari!!

  4. Sa se dezvolteborasul? Adica sa lase peimarul si primaria sa se incalce orice lege legata de constructii? Sa lase hale intre case? Sa oblige un om care isi face casa, sa lase spatiu verde si sa respecte legea privind constructiile, dar la firmele din viisoara sa nu impuna nimic legal? Sa bata palma cu absolut toti coruptii? Monica pop care a distrus viisoara prin interventii asupra inspectorilor care la randul lor au batut palma cu firmele? Absolut toate firmele, nimic nu e in regula. Cand vezi ca nu e spatiu verde deloc si ca nu platesc apa, canalizare, gunoi… Si noua ne cresc preturile ca ei nunplatesc. Unele dintre ele nici macar impozit pe cladiri nu platesc, desi au ditamai cladirile. De la intrarea in oras(inca de dinainte de tablita cu viisoara) ar trebuii luate toate firmele la bani marunti.

  5. Cei 4,5 mil euro ar trebui investiti intr-o partie nouă sau modernizată cea veche.

  6. Nu trebuie plătit nimic acestor hoți ordinari, trebuie unitate si intrat peste ei , mama lor de derbedei.

  7. Dar de la clubul Gloria ,jucăria voastră , de ce nu reduceți și să impozitați salariile de 5- 6 milioane de euro ? Doar salariile !!! Din taxe- impozite ale bistrițenilor , plătim străine si nu numai cu salarii de peste 10 000 de euro , care pleacă afară din țară ! RUȘINE LAZANY ȘI R. MOLDOVAN ! RUȘINE CONSILIERILOR care votează , fătă discernămînt !

  8. Noi i-am ales să ne spălăm pe cap cu ei de redus posturi din primărie mai greu

  9. Cristurean Alexandru

    Nu pot să cred ce se întâmplă vă bateți joc de Handicapați câtă nesimțire să aveți va gândiți numai la interesele voastre dar luatide la cei bogați nu de la apariția Rușine Domnul Primar am crezut că țineți cu cei săraci dar nu este așa bina că v-am votat și toți consilierii dumneavoastră în frunte cu Radu Moldovan nu pot să cred așa ceva încopetenti ce sunteti. !!!

  10. Consiliul local cu primarul in frunte sunt o rusine pentru comunitate! Va dau eu voua 5-700 lei si sa vad cum va descurcati sa mancati, sa va luati medicamente, sa platiti facturi si sa va ramana si de impozit. Ati dat in cap celor mai amarati oameni din societate care si asa o duceau greu!
    De ce nu bagati doctorii si persoanele din comisii si supraveghetorii la puscarie si sa recuperati prejudiciile pe minim 5 ani? Avem procurori in rara asta sau sunt complici si ei? V-ati gandit sa luati banii de la persoanele cu gandicap, sa-i trimiteti in Bucuresti si sa va mai dea inapoi o parte pe care o investiti in ceva ce cu siguranta nu va ajuta persoanele cu handicap, eventual mai umflati facturile si va luati si un comision din ei pentru deranj! Rusine sa va fie si voua din conducerea Bistritei si incompetentiilor din Guvern!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *