Microbuze electrice, dotate cu sistem de monitorizare GPS, la Sângeorz-Băi

Două microbuze electrice, dotate cu sistem de monitorizare GPS, au ajuns în orașul Sângeorz-Băi și urmează să fie puse în circulație, anunță administrația locală.

Microbuzele au fost achiziționate prin proiectul de amenajare a zonei de promenadă de pe Valea Borcutului, respectiv cel de amenajare a pistelor de biciclete de pe malurile Someșului Mare, proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3. Ne așteptăm ca finalul implementării acestor proiecte să aducă la creșterea numărului de utilizatori ai transportului public de călători și reducerea traficului de autoturisme personale. Această achiziție a condus la integrarea celor două proiecte pentru dezvoltarea unei infrastructuri alternative și de înființare a transportului public în orașul Sângeorz-Băi”, a precizat Primăria Sângeorz-Băi.

Cele două microbuzele se află momentan în teste și urmează să fie puse în circulație.

One comment

  1. Ar fi foarte bune pentru a dezvolta zona Cormaia si dupà un program stabilit de comun cu conducerea statiunii sà se afiseze un program care sà fie convenabil si localnicilor din zona Cormaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *