Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, va efectua, vineri, 21 decembrie, o vizită în municipiul Bistrița, unde va participa la un ceremonial militar – religios organizat cu prilejul dezvelirii statuii domnitorului Petru Rareș în piața cu același nume, din fața Palatului Administrativ.
Alături de ministru se va afla și comandantul Diviziei a 4-a Infanterie Gemina, general-maior Virgil Ovidiu Pop, cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud, dar și oficialități locale.
Evenimentul va începe la ora 11:00 în Piața Petru Rareș.
Reamintim că proiectul privind amplasarea statuii domnitorului Petru Rareș în piața cu același nume a fost inițial de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud care a înaintat o adresă către Primăria Bistrița prin care se solicită acordul de a amplasa statuia.
În expunerea de motive a proiectului se arăta că ”amplasarea statuii Domnitorului Petru Rareş, ca lucrare de for public, este pe deplin justificată, mai ales într-un an cu importanţă istorică deosebită – anul Centenarului Marii Uniri de la 1918”.
Piaţa Petru Rareş s-a conturat în anii 1970, odată cu organizarea centrului administrativ al judeţului, în vecinătatea centrului istoric al oraşului Bistriţa. Şi-a câştigat importanţa prin amplasament, prin fondul construit ca valoare arhitecturală şi funcţiuni. Piaţa Petru Rareş este o piaţa civică importantă, în jurul ei fiind amplasate instituţiile publice ale oraşului: Consiliul Judeţean Bistriţa – Năsăud, Prefectura, dar şi spaţii cu destinaţie comercială, hotelieră, de cultură sau bancară dar şi clădirii de locuinţe colective. Datorită rolului său de piaţă civică, i-a fost dat şi un nume potrivit, cu rezonantă istorică – Piaţa Petru Rareş.
Sursa foto: www.gazetanord-vest.ro
Prostii care nu au pus mana pe cartea de ISTORIE dupa ce is analfabeti functionali is si fuduli. Sa-i spuneti d-lui ministru ca neinsemnatul Petru Rares dupa ce si-o decimat proprile trupe moldovenesti in lupte prost comandate o mai dat foc de doua ori cetatii Bistritei. Pt. locuitorii acelor vremuri acest moldovean era privit ca un dusman. Voi estia de la conducere faceti statui celor care au produs stricaciuni. Asteptam dupa capul vostru si un bust pt. Ceausescu si nu se stie ce sefi mai aveti voi care dau foc Romaniei.