Orașe și comune din județ, pe lista localităților care pot beneficia de finanțare prin programul ”Rabla pentru sobe”

Un număr de 37 de orașe și comune din județul Bistrița-Năsăud figurează pe lista localităților care pot beneficia de finanțare prin programul ”Rabla pentru sobe”. Acesta este gestionat la nivel național de Ministerul Mediului și Administrația Fondului pentru Mediu și se estimează că va începe în luna aprilie.

”Alături de colegii de la Administrația Fondului pentru Mediu facem toate demersurile necesare ca, până cel târziu la jumătatea lunii aprilie, să pregătim toată infrastructura pentru demararea programului Rabla pentru sobe. Rabla pentru sobe înseamnă, în primul rând, mai puține lemne puse pe foc în timpul iernii, înseamnă o economie și o presiune mai mică pusă pe pădurile României, dar înseamnă și un mediu mai curat. Discutăm despre sobe cu înaltă eficiență energetică și despre o reducere la aproape o treime a cantității de lemn de foc necesară în timpul iernii”, a precizat ministrul Mediului, Mircea Fechet, care a semnat deja Ghidul de finanțare pentru acest program.

Sursa citată a menționat că ”Rabla pentru sobe” este un proiect-pilot.

Ne propunem, cel puțin în prima fază, să finanțăm localitățile din zona montană. Este un program care ne ajută să avem un confort mai bun în casă și să avem grijă de mediu, pentru că aceste sobe au emisii foarte scăzute. Putem, așadar, să pregătim documentele, ele sunt accesibile imediat ce ghidul va fi publicat în Monitorul Oficial, pentru a ne asigura că nu ratăm această finanțare și pentru a beneficia, de iarna viitoare, sper eu, de o sobă cu o eficiență de peste 80 la sută”, a adăugat ministrul Mircea Fechet.

Potrivit Ministerului, programul se adresează exclusiv locuitorilor din cele 27 de judeţe situate în zona montană a României, printre care și unități administrativ-teritoriale din județul Bistrița-Năsăud, după cum urmează:

Statul va finanţa 70% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficiente din punct de vedere energetic, dar nu mai mult de 10.000 de lei. Pentru fiecare unitate administrativ-teritorială este alocată suma de maximum 560.000 lei. În prima etapă a programului, se pot înscrie primăriile din localitățile montane în aplicația de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu și pot beneficia de finanțare în valoare de maximum 560.000 lei. Etapa a doua este destinată înscrierii pe platforma informatică a AFM a tuturor persoanelor care vor să utilizeze soluții eficiente de încălzire.

”Aşadar, plătim maxim 10.000 de lei, dar nu mai mult de 70% din costurile instalării unei sobe noi. Fiecare primărie beneficiază de o finanţare de până la 560.000 de lei, repet, discutăm despre primăriile menţionate în Legea muntelui, sunt aproape o mie de astfel de primării din cele 3.000 pe care le avem în total în România, însă este unul din acele programe care, pe de-o parte, ne ajută să economisim bani, să avem costuri mai mici cu încălzirea, ne ajută să avem un confort mai bun în casă, pentru că ştiu că foarte mulţi români se încălzesc cu greutate iarna, poate nici nu fac focul în toată casa şi se înghesuie într-o cameră sau în două pentru a depăşi mai uşor iarna care e mai lungă la munte decât în zona de câmpie, şi înţelegem pe deplin acest lucru, şi în al treilea rând avem grijă de mediu. Pentru că aceste sobe de ultimă generaţie, foarte eficiente, au şi emisii foarte scăzute, atât în ceea ce priveşte particulele, cât şi în ceea ce priveşte alţi poluanţi pe care îi respirăm în fiecare zi, şi la ţară şi la oraş”, a mai completat ministrul Mircea Fechet.

La nivel național, Programul ”Rabla pentru sobe” are, în acest an, un buget de 500 de milioane de lei. Documentele necesare accesării acestui program vor fi accesibile de îndată ce Ghidul de finanțare va fi publicat în Monitorul Oficial.

One comment

  1. Apostu Daniel Nicolae

    Am o soba rabla

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!