Paul Știr, primul primar de comună din Bistrița-Năsăud care vrea să amenajeze un parc industrial în mediul rural

Primarul din Căianu Mic, Paul Știr, a anunțat că pregătește noi investiții în comuna pe care o administrează, acestea urmând să aibă drept scop dezvoltarea infrastructurii economice a zonei. Acesta intenționează să amenajeze un parc industrial care să deservească întreaga zonă a Văii Țibleșului. 

”A venit momentul să investim și în infrastructura economică, iar din acest motiv intenționez să realizăm un parc industrial care să deservească comuna Căianu Mic, dar și întreaga Vale a Țibleșului. Prin acest proiect ne dorim atragerea unor investitori pentru crearea unor locuri de muncă pe plan local. Vreau ca cetățenii din Căianu Mic, Căianu Mare, Dobric și Ciceu-Poieni să nu mai fie nevoiți să facă zilnic navete obositoare și nici să fie nevoiți să plece din comună în căutarea unui loc de muncă”, a anunțat primarul Paul Știr prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

El mai consideră că ”pe lângă realizarea celorlalte proiecte de dezvoltare a infrastructurii, realizarea unui parc industrial, prin care să se creeze locuri de muncă, este un pas important spre revitalizarea reală a satului românesc și a comunei Căianu Mic”.

De asemenea, în cadrul acestui program de dezvoltare a infrastructurii economice, primarul spune că va căuta soluții viabile și pentru susținerea și dezvoltarea antreprenorilor locali.

Paul Știr încheie în acest an cel de-al doilea mandat de primar al comunei Căianu Mic, însă este hotărât să meargă mai departe, urmând să candideze pentru cel de-al treilea mandat.

”Toată susținerea pe care am primit-o din partea dumneavoastră, în ultimii 8 ani de activitate în administrația publică la nivel local, mi-a dat curaj și energia necesară pentru realizarea și implementarea unor proiecte atât de necesare în vederea modernizării comunei noastre. Mereu am dat dovadă că suntem cea mai unită comunitate din județul Bistrița-Năsăud și astfel am înfăptuit lucruri foarte utile pentru comunitatea în care trăim fiecare dintre noi!, a mai completat primarul Paul Știr.

One comment

  1. Felicitari! Sa va dea D-zeu , sanatate si putere de munca!🤗