Prefectul Teofil Cioarbă, după controalele din centrele de vârstnici din județ: Nu avem cămine închise sau cu activitatea suspendată și nici persoane relocate

Controalele efectuate în centrele rezidenţiale pentru persoane vârstnice, persoane cu handicap şi copii din judeţul Bistrița-Năsăud nu s-au lăsat cu sancțiuni drastice precum suspendarea activității sau închiderea unor astfel de centre, potrivit prefectului Teofil Cioarbă.

Într-o conferință de presă susținută vineri, prefectul a precizat că rezultatele finale ale controalelor vor fi centralizate până luni, 17 iulie, urmând să fie transmise către ministerele de resort.

”În acest moment suntem în faza de centralizare a rezultatelor controalelor, urmând a le transmite ministerelor care au avut echipe de control în această săptămână. După finalizarea centralizării, vom pune la dispoziţie toate informaţiile rezultate în urma controlului. Nu avem situaţii de persoane relocate, centre închise sau suspendate”, a spus prefectul Teofil Cioarbă.  

Controalele în centrele rezidenţiale pentru persoane vârstnice, persoane cu handicap şi copii din judeţul Bistriţa-Năsăud au început la data de 10 iulie și au fost efectuate de echipe mixte de control care au în componență reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Agenția Județeană pentru Plăți şi Inspecție Socială, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu un reprezentant al Instituţiei Prefectului.

La nivelul județului Bistrița-Năsăud sunt 36 de astfel de centre în care s-au efectuat verificări.

Noi ne dorim ca aceste centre să ofere siguranță beneficiarilor și aceștia să aibă parte de servicii de calitate”, a mai menționat prefectul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *