Premierul Florin Cîțu: ”Avem câteva judeţe unde situaţia este deja îngrijorătoare”. Bistrița-Năsăud, printre ele

În contextul începerii noului an școlar, premierul Florin Cîțu a participat la o videoconferință cu prefecții și cu reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică, solicitându-le reprezentanților Guvernului în teritoriu să se asigure că sunt respectate toate măsurile impuse de autorități. Mai mult, prim-ministrul a atras atenția că sunt câteva judeţe unde situaţia pandemică este ”îngrijorătoare”, Bistrița-Năsăud fiind unul dintre ele.

”Am vrut să avem această discuție, astăzi, pentru că mâine începe anul școlar și voiam să mă asigur că aţi luat toate măsurile ca festivităţile de mâine să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Aceasta înseamnă, cel mai simplu, să respectăm ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi al Sănătăţii, care reglementează modul în care se vor desfăşura aceste festivităţi, mâine: o limită de o oră şi jumătate, exclusiv afară, cu mască obligatorie. Aceasta ar fi prima condiţie. În acelaşi timp, este importantă ziua de mâine pentru că începem anul şcolar cu prezenţă fizică şi este foarte important ca siguranţa copiilor să fie pe primul plan. De aceea, trebuie să vedem, astăzi, dacă mai este ceva de făcut. Avem câteva excepţii pentru prezenţa fizică – în 11 localităţi, deşi, domnule ministru, înţeleg că mai este una în plus, dar avem cinci localităţi în Satu Mare, în situaţia pe care o am eu acum, două în Arad, una în Sălaj, una în Dolj şi una în Teleorman. Din informaţiile pe care le am, şi dacă sunt diferite o să vă rog să-mi spuneţi când aveţi intervenţia, sunt 2.400 de elevi care vor fi nevoiţi să înceapă, din păcate, școala în sistem online. Dar, pentru restul, ne vedem mâine în curtea şcolii. Foarte importantă este nu doar ziua de mâine dar siguranţa copiilor în fiecare zi. Vreau să menţinem anul acesta cu prezenţă fizică şi, de aceea, trebuie să ne asigurăm că regulile pe care le-am stabilit sunt respectate în fiecare zi. Cei de la Direcţiile de Sănătate Publică, măştile trebuie să fie în stocuri şi să ajungă la şcoli. Avem destule măşti în acest moment. Dacă este nevoie, vom mai suplimenta”, a declarat premierul.

Florin Cîțu a mai spus că, în acest moment, există 253 de şcoli în care nu sunt asigurate măsuri igienico-sanitare.

Cele mai multe în Dolj – 36; Arad – 33; Bucureşti – 28 şi în Buzău. Trebuie rezolvată această situaţie cât mai rapid. Mai avem 53 de şcoli care nu au asigurate materialele de curăţenie, igienă şi dezinfecţie. Acestea sunt în unități de învăţământ din Dâmboviţa, Giurgiu, Timişoara şi Bucureşti. La fel, cât mai rapid. Şi mai sunt 139 de şcoli care au probleme cu instalaţiile de încălzire în Bacău, Timişoara, Hunedoara şi Constanţa. Și aici vă spun că nu ne jucăm. O să vină frigul şi nu putem să-i ținem pe copii în astfel de condiții. Această situație trebuie remediată”, a adăugat sursa citată.

În ceea ce privește situația epidemiologică, premierul a atras atenția că ”suntem pe o pantă ascendentă”.

”Avem câteva judeţe unde situaţia este deja îngrijorătoare şi incidenţa a sărit de 2 la mie. Bistriţa-Năsăud şi Ilfov sunt peste, chiar ajung la 3 la mie. Aici, clar, trebuie să vedem ce soluții vom lua în perioada următoare și cum ne asigurăm că toate măsurile sunt respectate”, a mai precizat Florin Cîțu.

Florin Cîțu a propus ca la nunţile programate în perioada următoare în localităţi în care incidenţa este crescută să fie folosit certificatul verde.

Mai sunt două lucruri pe care vreau să le menționez, care mi-au fost aduse în atenție. Sunt nunți programate în perioada următoare în zone unde deja se vede că ajungem la 3 la mie. Aş vrea să ne asigurăm că aceste nunți nu sunt anulate și ar trebui să folosim certificatul verde pentru acestea, dacă se poate. Oamenii nu pot să-și mai modifice data de la o săptămână la alta și atunci aș propune, pentru nunțile care sunt deja programate și sunt în zone unde incidența crește, să folosim certificatul verde. Şi, în același timp, pentru că tot suntem astăzi aici cu toții, aș vrea să vorbim puțin de situația de la ATI. Avem deja 600 de persoane. În ultima informare, aveam 860 de paturi disponibile. Aș vrea cât mai repede să revenim la 1.600 de paturi disponibile pentru secțiile ATI. Dacă este nevoie şi de intervenția mea, îmi spuneți, dar știu foarte bine că putem să ajungem la 1.600 de paturi. Aș vrea să-mi spuneți cum și când se va ajunge acolo, ca să nu fim luați pe nepregătite. Deci, cele două probleme: pentru nunți, aș propune certificatul verde și vreau să văd dacă, din punctul dumneavoastră de vedere, acesta este o soluție; și la ATI să vedem când putem să ajungem la 1.600 de paturi”, a încheiat premierul.

One comment

  1. ,,Când doi îţi spun că eşti beat, du-te şi te culcă” . Aşa sună un vechi proverb românesc, pe care se pare că l-au cam uitat politicienii nostri. Fără nici o aluzie la episodul din anul 2000 când Florin Cîțu, la vremea respectivă era student, la Iowa State University în Statele Unite, pe si a fost surprins băut la volan, de polițiștii americani, fiind condamnat la două zile de închisoare, Florin Câțu si a mai fi primit și o amendă de 1.000 de dolari, deoarece și-a recunoscut fapt în fața unui judecător.
    Este vorba de beția de putere de care suferă Florin Câțu. Iată cel putin 2 relatări pertinente in acest sens. Fostul director general al ING Bank Mișu Negrițoiu a făcut recent următoarea caracterizare a lui lui Florin Cîțu, într-un comentariu la o postare a lui Rareș Bogdan pe pagina de Facebook a acestuia: „Bogdan, USR-PLUS sunt singurii care pot duce România mai departe. Nu voi, cu Cîțu. Vă cunosc destul de bine pe amândoi, și știi asta. M-ai întrebat odată de Cîțu. Am fost neutru, dar omul este un mic satrap. De-asta l-am și scos din bancă. Este foarte învechit. Nu știe să lucreze în echipă. Și chiar crede că poate să facă orice! Orban este singurul care poate să ducă PNL mai departe. Voi îl îngropați. Nu-mi pasă, dar păcat de țară! Președintele tău plutește. A ratat șansa unui guvern de 8 ani. Poate a ascultat prea mult la tine”.
    A doua relatare despre „betia de putere” a lui Cîțu apare intr-un articol intitulat „Când oamenii mici lasă umbre mari înseamnă că soarele e la asfințit” semnat de Mihai Maci, lector la Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene al Universității din Oradea: „D-l Cîțu are un aer de ”băiat de băiat”: șmecher de cartier (sau de provincie), cu aere de șef, dar și cu mari complexe, de care caută să scape supralicitînd. Nu are nimic din desperados-ul carismatic, ce strălucește prin temeritate și cinism, ci pare a fi contabilul mafiei ajuns ”la butoane” după ce șeful real a pierit într-o ambuscadă (în punerea la cale a căreia a participat și acest personaj șters). D-l Cîțu nu are nici o ideologie, exceptând „beția puterii”. La orice capitol – inclusiv la cel la care pretinde că se pricepe, economia – dânsul e ca o pastă vâscoasă care deopotrivă ia forma vasului în care e pusă și dă nițel peste margini. Nu știu alții cum sunt, însă mie unuia îmi aduce aminte de liberți, de acei sclavi eliberați în lumea romană, care – atunci când se ajungeau – păstrau intactă umilința în fața celor puternici, dar căutau s-o răzbune prin brutalitate față de cei slabi. Din posura în care se află, d-l Cîțu are un stăpân, la care se uită de jos în sus, și o imensă masă de servitori (care suntem cu toții), la care se uită de sus în jos.”
    Asa se explică faptul că in loc sa se ocupe de situația îngrijorătoare generata de valul 3 al epidemiei COVID-19, acum în pragul începerii noului an școlar, premierul României este luat prin surprindere: „trebuie să vedem ce soluţii vom lua în perioada următoare şi cum ne asigurăm că toate măsurile sunt respectate”. Aceste măsuri trebuiau luate până acum. Dar acest individ beat de putere in loc să guverneze a generat o criză politică prin care aruncat țara in haus acum in prag de iarnă. Este motivul pentru care Cîțu ar trebui trimis la culcare.