Primarul Ioan Turc: Noua piață agroalimentară din zona Decebal va fi ”o bijuterie arhitecturală”

Noua piață agroalimentară pe care Primăria Bistrița intenționează să o construiască în zona Decebal, pe amplasamentul actualei piețe, va fi o adevărată ”bijuterie arhitecturală”, potrivit primarului Ioan Turc.

Studiul de fezabilitate pentru noua piață agroalimentară este gata, este în Primărie, îl analizăm, după care vom intra pentru o ultimă discuție cu proiectantul în așa fel încât să-i dăm forma finală și, dacă va fi cazul, să facem anumite ajustări. Am avut multe întâlniri cu proiectantul pe această temă și sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, anul viitor să dăm drumul lucrărilor pentru realizarea unei piețe noi. Nu va fi o piață pur și simplu. Va fi, în primul rând, o bijuterie arhitecturală. Aceasta este intenția mea și a echipei pe care o coordonez. În al doilea rând, din punct de vedere funcțional, va avea absolut toate atributele unei piețe de top. Nu doar pentru Bistrița sau România. Eu nu mă raportez doar la Bistrița, la România, ci mă raportez la ce înseamnă planul european. Dacă vrem să facem din Bistrița un oraș atractiv, atunci trebuie să ieșim din această capcană de a ne compara doar cu orașele din jur sau cu ce a fost înainte. Trebuie să ne uităm la ceea ce e mai bun în Europa și dacă putem să facem lucruri care să depășească cu mult media europeană sau vârful european în anumite materii, să o facem”, a spus Ioan Turc într-o emisiune la Bistrița FM.

Edilul a explicat și cum a fost gândită noua piață.

Noua piață va avea spații pentru vânzarea produselor bio, unde producătorii locali vor avea întâietate, dar vor putea vinde și comercianții. Omul când intră în piață trebuie să știe că la dreapta sunt producătorii, la stânga sunt comercianții. Vor fi spații dedicate pentru vânzarea cărnii, a produselor lactate, vom avea zone de relaxare, unde copiii vor putea fi lăsați în timp ce părinții sau bunicii își vor face cumpărăturile, vom avea cafenele, zone de food, iar la nivelul superior vom avea zone unde vor putea fi vândute produse industriale cu un anumit specific. După finalizarea construcției, vom renunța la actuala piață a rușilor pentru că zona respectivă s-a dezvoltat într-un anumit mod. Nu poți ca să amesteci funcțiunile într-un mod cu totul și cu totul distonant. De aceea vom concentra în această piață inclusiv produse cu caracter industrial de care oamenii au nevoie. (…) De asemenea, vom avea locuri de parcare suficiente, vom avea piață de flori, vom avea un tunel prin care se va face legătura între zona de flori, zona de fructe, legume și piața mare, clădirea principală. Vom urbaniza tot arealul respectiv în așa fel încât oamenii nici nu vor mai recunoaște zona. În raport cu ceea ce există în momentul de față, schimbarea va fi radicală, fundamentală”, a completat Ioan Turc.

Investiția în noua piață este estimată la circa 17,5 milioane lei, finanțarea urmând să fie asigurată din bugetul local și dintr-un credit contractat de municipalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *