Primarul Ioan Turc – vești bune pentru persoanele cu dizabilități și asistenții personali ai acestora

De Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a dat vești bune atât pentru asistenții personali ai acestor persoane, cât și pentru cei care se află într-o situație de acest fel.

Astăzi e Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Grija societății pentru oamenii cu nevoi speciale reprezintă în sine un standard de civilizație, o dovadă de omenie, iar Primăria Bistrița le va fi aproape printr-o atitudine justă și politici concrete. De exemplu, administrația pe care o conduc a achiesat la solicitarea asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități de a primi un spor pentru condiții vătămătoare. Consider că viața și asa foarte grea a acestor oameni merită un răspuns empatic, printr-un sprijin instituțional”, a anunțat primarul Ioan Turc.

În plus, edilul Bistriței dă asigurări că obiectivul unui centru de tip Respiro, pe care l-a promovat în programul său de guvernare locală, va fi realizat.

Vom pune la dispoziția asistenților personali și a persoanelor cu nevoi speciale spații unde, după o planificare prealabilă, să se asigure cazare atunci când însoțitorii sunt în incapacitate temporară de a avea grijă de celălalt sau au chiar nevoie de odihnă. Și asta pentru că niciunul din cei care îngrijesc o persoană cu dizabilități nu beneficiază vreodată de „concediu de odihnă”, uzura fizică și psihică fiind adesea greu de gestionat. De aceea, un respiro la un centru de acest tip va fi o soluție salutară”, a mai anunțat Ioan Turc.

3 comments

  1. Așa trebuie să fie un primar, pentru oameni! Felicitări și mult succes în tot ceea ce vă propuneți!

  2. Mindrean Zoia Sanda

    In sfârsit avem un primar care e alãturi de noi si ne sustine!Felicitãri ! MULTUMIM!

  3. Bravo!! Foarte bine d-le primar! În ultimii ani ne am prefăcut destul că aceste persoane nu există. Mă întreb mereu :când am devenit un popor atât de rău și indiferent față de semenii noștri? E timpul să ne schimbam!