Primarul Lazany, în inspecție la ora 4 dimineața: „se circulă în condiții de iarnă”! Apel către cetățeni să-și curețe trotuarul!

Banner publicitar Banner ZeroHost Banner publicitar

Primarul Lazany a transmis mai multe mesaje pe pagina sa de socializare! La ora 4 dimineața, Lazany s-a filmat în baza Direcției de Infrasturctură și Servicii și a comunicat că toate utilajele sunt în teren,

„Începând cu ora 02:00, în municipiu a început ninsoarea abundentă. Am intervenit imediat cu utilajele de deszăpezire, iar acțiunile se desfășoară intens și continuu până în acest moment.

Acționăm cu toate utilajele din dotare pentru a menține străzile într-o stare cât mai bună de circulație, cu prioritate pe arterele principale, astfel încât deplasarea să se facă în condiții de siguranță.

La ora 4 dimineața, Lazany a-nceput INSPECȚIA!

Vă rog să evitați deplasările cu autoturismele neechipate corespunzător pentru condiții de iarnă și, pe cât posibil, să limitați deplasările în această perioadă, pentru a reduce aglomerația și pentru a permite desfășurarea eficientă a intervențiilor.

Apel la cetățeni să-și curețe trotuarul!

Fac încă o dată un apel către cetățeni, asociațiile de proprietari și operatorii economici să respecte prevederile OG nr. 21/2002 și HCL nr. 153/2009, privind obligația de a îndepărta zăpada și gheața de pe trotuarele din dreptul clădirilor și incintelor în care locuiesc sau își desfășoară activitatea, precum și să depoziteze zăpada la bordură.

Dacă întâmpinați situații speciale sau aveți nevoie de sprijin, vă rog să semnalați problemele Dispeceratului Poliției Locale, la numărul de telefon 0263 239 376.

Vă mulțumesc pentru înțelegere și cooperare.” -a transmis primarul Lazany

One comment

  1. Da trotuarul e al meu???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *