Proprietarii caselor de pe frontul nordic al Pieței Centrale, la discuții cu primarul Ioan Turc

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a avut miercuri o întâlnire cu proprietarii caselor de pe frontul nordic al Pieței Centrale, între pasajele II și Spiru Haret, inclusiv Ansamblul Sugălete, în vederea demarării proiectului de reabilitare din bani europeni a imobilelor din arealul menționat.

Mă bucur că propunerea pe care i-am făcut-o fostului director al ADR Nord-Vest, actualul ministru al Finanțelor, domnul Marcel Boloș, a primit girul Comisiei Europene pentru finanțarea reabilitării caselor din zonele istorice. Proprietarii au fost foarte receptivi și interesați de derularea acestui proiect menit să pună în valoare moștenirea arhitecturală deosebită din centrul vechi al Bistriței”, a precizat primarul Ioan Turc.

Reamintim că municipalitatea intenționează să dezvolte, prin Programul Operațional Regional 2021-2027, un proiect-pilot privind reabilitarea imobilelor din Centrul istoric, fiind urmărită creșterea atractivității zonei, prin regenerarea spațiilor publice aferente. Sunt prevăzute intervenții de reabilitare a fațadelor și a șarpantelor clădirilor istorice din Piața Centrală, fiind vizate fațadele exterioare perimetrale centrului, cu minime intervenții de consolidare a acestora, dacă este cazul, precum si investiții pentru asigurarea securității spațiilor publice.

Proiectul de investiție se înscrie în obiectivul strategic – OP5: O Europă mai aproape de cetățeni, prin promovarea dezvoltării durabile și integrate a tuturor tipurilor de teritorii și de inițiative locale, Prioritatea 7 – O regiune mai atractivă, OS e (i) – acțiunea d – Regenerare urbană și securitatea spațiilor publice – municipii reședință de județ, care valorifică resursele locale și promovează o calitate ridicată a locuirii și a spațiilor publice ca suport pentru o viață urbană activă. Zona pilot de acțiune este frontul nordic al Pieței Centrale, de la pasajul II până la pasajul Spiru Haret, respectiv imobilele nr. 7-24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *