Restaurant chinezesc din Bistrița, închis temporar de Protecția Consumatorilor. S-a dat și o amendă de 50.000 de lei

Un restaurant chinezesc din Bistrița a fost închis temporar de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud, după ce, în urma unui control, au fost constatate mai multe nereguli.

”În data de 27.09.2023, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrita-Năsăud a desfășurat o acțiune de control în vederea respectării prevederilor legale în domeniul protecției consumatorilor la operatorul economic LINYUAN SRL – Restaurant chinezesc Beijing. În urma acțiunii de verificare, comisarii CJPC Bistrița-Năsăud au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:

  • identificarea în bucătăria unității a unor produse/materii prime fără elemente de identificare privind data limită de consum
  • utilizarea unor frigidere neigienizate corespunzător, cu ventilatoare, chedere și rafturi pline de resturi alimentare și straturi de grăsime în exces
  • folosirea unei vesele învechite, cu margini murdare, ciobite, cuțite de bucătărie deteriorate/rupte
  • prezența unui strat gros de grăsime și murdărie pe plafon și pardoseală precum și identificarea unor insecte moarte
  • neetichetarea ambalajelor în care se livrează mâncare în cazul comenzilor la domiciliu”, se arată într-un comunicat de presă al CJPC Bistrița-Năsăud.

Ținând cont de neregulile constatate, operatorul economic a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 50.000 lei. Totodată, au fost dispusă și oprirea definitivă a comercializării și scoaterea din circuitul consumului uman a produselor neconforme. În plus, comisarii au dispus și măsura opririi temporare a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate.

Comisarii CJPC Bistrita-Năsăud vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.

One comment

  1. Pe aia cu sobolani in bucatarie nu i-ati verifica. V-ati trezit ca n-a pus chinezul etichete pe mancare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *