Rolul spațiilor verzi și al arborilor urbani, discutat într-o conferință regională organizată la Bistrița

La Bistrița a avut loc vineri conferința ”Arbori urbani și spațiile verzi din Bistrița”, susținută de specialiști cu o vastă experiență în domeniile arboricultură și peisagistică.

Conferința a fost organizată de Primăria Bistrița, fiind, potrivit primarului Ioan Turc, o premieră la nivel regional.

Este o premieră la nivel regional și eu cred că în acest fel marcăm faptul că noi, administrația locală, bistrițenii, suntem interesați de natură, de modul în care putem trăi sustenabil, de modalitatea în care putem împăca tehnologia, mai veche sau mai nouă, cu un mod corect de viață. Bistrița este un oraș privilegiat din multe puncte de vedere. Dacă e să ne referim la această componentă, este suficient să amintim că trăim într-o regiune verde, orașul este înconjurat de păduri – Pădurea Codrișor, Pădurea Schullerwald. Spațiile verzi din Bistrița sunt de o bună calitate, dar ne preocupăm de extinderea spațiilor verzi prin toate proiectele pe care le avem în vedere. Mă refer doar la câteva dintre ele: perdele verzi adiacente DN 17 în Unirea și Viișoara, un proiect extrem de frumos care va da un aspect cu totul și cu totul diferit intrărilor/ieșirilor din oraș, dar o vom face pe această componentă verde pentru că vom planta foarte multă vegetație, pe lângă mobilierul urban de calitate, pe lângă sistemul modern de iluminat public. Amintesc și cele două mari proiecte de regenerare urbană din zonele Independenței Nord și Andrei Mureșanu, care vor avea de asemenea o puternică componentă verde. Vom planta în cartierele vechi ale orașului, acolo unde nu s-a intervenit de foarte mulți ani de zile, foarte multă vegetație nouă. Oamenii agreează acest lucru. Mulți dintre ei sunt atenți cu spațiile verzi din proximitatea blocurilor, dar ceea ce vom face noi va fi cu siguranță la un nivel diferit. Am inaugurat anul trecut un parc foarte frumos -Parcul dendrologic Unirea, un reper în regiunea noastră. Vom avea grijă ca începând din acest an acest parc să devină o destinație pentru mulți bistrițeni. Anul trecut a stat într-un con de umbră nemeritat, dar vom corecta acest lucru”, a spus primarul Ioan Turc la începutul conferinței.

Edilul Bistriței a mai subliniat că în municipiu există “o societatea civilă foarte atentă la ceea ce face administrația municipală pe componenta verde”, activiștii de mediu fiind parteneri ai municipalității în multe proiecte.

Conferința a avut ca temă principală rolul spațiilor verzi și al arborilor urbani din Bistrița în contextul mobilității urbane durabile și al schimbărilor climatice.

Conferința a fost moderată de Cristian Țetcu – directorul adjunct al Direcției de Infrastructură și Servicii din cadrul Primăriei Bistrița, în cadrul acesteia susținând prelegeri specialiști cu o vastă experiență în domeniile arboricultură și peisagistică, precum Diana Culescu – Doctor în Arhitectura peisajului, Mihai – Alexandru Purcaru – arborist atestat ISA și Dan Moldovan – arborist atestat ISA / Davey Canada.

Invitații au abordat subiecte precum trecerea de la spațiu verde la o infrastructură verde a orașului, înverzirea urbană și gestionarea eficientă a infrastructurii verzi a orașului. Totodată, s-au purtat discuții și cu privire la evaluarea stării de sănătate a arborilor, identificarea unor posibile riscuri și asigurarea intervențiilor optime pentru eliminarea acestor riscuri. De asemenea, alte subiect pe marginea cărora s-au purtat discuții au vizat și plantarea arborilor urbani, întreținerea și protejarea lor, precum și tratamentele fitosanitare care pot fi aplicate.

La conferință au luat parte specialiști din Primăria Bistrița, dar și activiști de mediu, reprezentanți ai societății civile și elevi.

Conferința poate fi urmărită integral mai jos:

One comment

  1. Initiativa Primăriei Bistrița a organiza conferința cu tema „Arbori urbani și spațiile verzi din Bistrița” este binevenită după acțiunile brutale de de „toaletare” cu drujba, până la inlaturarea totala a coroanei arborilor ornamentali, din perioada celor trei mandate de primar ale lui Ovidiu Cretu.
    După cum se stie, pentru ca un pom să se dezvolta armonios, trebuie păstrat un echilibru intre rădăcină si partea aeriană, întrucât aparatul foliar hrăneste întreaga planta prin procesul de fotosinteză. Ori prin suprimarea ramurilor se reduce drastic si masa foliară (cantitatea de frunze). In felul acesta nu mai pot fi hranite corespunzator radacinile care se usucă, iar copacii pot fi mult mai usor doborâti de vânt.
    Cu toate astea, Cretu sustinea prosteste că toţi arborii de aliniament din Bistriţa vor fi toaletaţi până la trunchi, desi prin această operatiune barbară prin se diminuaează inclusiv valoarea ecologică si estetica a acestora .
    In cartea „Cultura arborilor și arbuștilor ornamentali” apărută în anul 2008 la editura CERES sub semnătura Prof. univ. dr. Ana-Felicia Iliescu se precizează următoarele: „Retezarea anuală a coroanelor unor arbori (salcâmi, castani, arțari), păstrându-se doar trunchiul și părțile bazale ale ramurilor inferioare, este o practică nejustificată, deosebit de păgubitoare, epuizând treptat capacitatea de refacere a coroanei și scurtând viața arborilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *