VIDEO: S-a tras cu arma la Tureac! Un bărbat a fost reținut de polițiști

Un bărbat bănuit de comiterea mai multor infracțiuni a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La data de 2 iulie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au fost sesizați, prin S.N.U.A.U.112, cu privire la faptul că un bărbat din Tureac, în timp ce se afla în proximitatea locuinței unei femei, în extravilanul localității Tureac, a efectuat foc cu o armă de vânătoare. Ulterior, bărbatul a plecat de la fața locului cu un autoturism de teren, în care s-ar fi aflat și copiii lui minori. Au fost dispuse de îndată căutările și cercetarea locului evenimentului, la fața locului fiind direcționate mai multe echipe de polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului de Investigații Criminale, Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului și Serviciului Criminalistic. În scurt timp, toți cei patru copii minori au fost găsiți la locuința lor, precum și a bunicilor, fiind în afara oricărui pericol. Totodată, în apropierea locuinței bărbatului, polițiștii au găsit autoturismul în cauză. Ulterior, a fost depistat și bărbatul de 52 de ani care a fost condus la sediul Poliției”, se arată în buletinul Poliției.

Acesta a refuzat să fie testat cu aparatele din dotare, precum și prelevarea la spital a probelor biologice, în vederea determinării alcoolemiei. Totodată, s-a constatat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce.

În urma audierilor, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept, amenințare, conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuz de la prelevarea de mostre biologice.

În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

ACTUALIZARE

Bărbatul reținut a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestuia.

One comment

  1. Noroc cu mascații . Acest serviciu este super pregătit .
    In rest IPJ ar trebui sa se numească CORUPTIA ROMÂNĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!