Schimbări în conducerea Parcului Național Munții Rodnei după ce Doina Jauca s-a pensionat

 

Gheorghe Mihăilescu, directorul general al Romsilva, se află joi, la Rodna, în județul Bistrița-Năsăud, pentru a participa la o întâlnire de lucru cu personalul administrației Parcului Național Munții Rodnei.

”Cu această ocazie, are loc schimbarea conducerii administrației Parcului, ca urmare a pensionării doamnei inginer Doina Gabriela Jauca, care a ocupat, cu profesionalism și entuziasm, timp de 15 ani, funcția de director, încă de la înființarea administrației, în anul 2004Astfel, începând cu data de 2 mai, Mihaela Poll, inginer silvic în cadrul administrației parcului, va ocupa funcția de director al Administrației Parcului Național Munții Rodnei, iar pe această cale, îi urăm succes pe noua poziție”, anunță reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.

Parcul Național Munții Rodnei este, ca mărime, al doilea parc național din România, având o suprafață de 47.202 ha, acoperind 3 județe: Bistrița Năsăud, Maramureș și Suceava și 26 de localități.

”Prin noul Plan de Management, aprobat prin Ordinul nr.307/01.04.2019, în Parcul Național Munții Rodnei se urmărește atât protecția ecosistemelor și a biodiversității, cât și susținerea activităților tradiționale practicate de comunitățile locale din zona parcului național, iar strategia de management a administrației va integra, în mod echilibrat, satisfacerea nevoilor comunităților locale în contextul administrării responsabile a ariei protejate, conform legislației de mediu din România și a recomandărilor IUCN”, mai arată Romsilva.

FOTO: Regia Națională a Pădurilor – Romsilva

One comment

  1. Parcul Național Munții Rodnei este al doilea parc national din tara, dupa Parcul Naţional Retezat. Cu o suprafață de 47.177 ha, Parcul Național Munții Rodnei este deosebit de valoros din punct de vedere al biodiversităţii. Importanța acestei arii protejate se datorează atât geologiei și geomorfologiei munților, cât și prezenței a numeroase specii de faună și floră, endemite și relicte glaciare. Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei (APNMR) s-a înfiinţat în luna mai, anul 2004. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor -actualmente Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, în calitate de autoritate publică centrală care răspunde de mediu, a încredinţat pe bază de contract de administrare Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, iar din 19 noiembrie 2014 APNMR funcționează în baza Contractului de administrare încheiat între RNP-Romsilva nr. 142/19.11.2014 și APNMR (valabil pentru perioada 2014-2024).
    Chiar daca se intinde pe teritoriile a două județe: Bistrița-Năsăud și Maramureș, Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei a fost stabilită în localitatea Rodna, judeţul Bistriţa – Năsăud, iar la Borşa-judeţul Maramureş, s-a înfiinţat un Punct de lucru. Asadar, Parcul Național Muntii Rodnei trebuie privit ca o arie protejată unitara oferind o diversitate floristica si faunistica aparte. Si fiindca veni vorba de diversitatea floristica, exista o lucrare a regretatului profesor de biologie Livius Gubesch, intitulata „Excursii botanice în Munţii Rodnei” aparuta in revista „Natura” seria biologie-nr. 3/1968. In aceasta lucrare sunt prezentate speciile de plante din Muntii Rodnei cu perioada lor de inflorire.
    In timpul administratiei de 15 ani sub directoratul doamnei Doina Jauca au existat presiuni ca Parcul Național Muntii Rodnei sa intre in administrarea CJ Bistrita-Nasaud, ceea ce ar fi fost o mare ineptie .Este si meritul doamnei Doina Jauca, de a fi rezistat acestor presiuni. Dorim ca si noul director, doamna Mihaela Poll sa faca fata acestor presiuni iar Parcul Național Muntii Rodnei sa ramana un POL de protectie al ecosistemelor și a biodiversității.