Secretarul de stat Monica Săsărman, discuții cu primarii din județ

Secretarul de stat Monica Săsărman de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației continuă seria întâlnirilor cu primarii din județul Bistrița-Năsăud.

Ieri, alături de consilierul județean Mihai Forai, secretarul de stat a ajuns pe Valea Țibleșului și s-a întâlnit cu primarul Radu Spermezan și viceprimarul Gheorghe Balla de la Uriu, cu primarul Vladuț Purja de la Târlișua, primarul Dumitru Costin de la Negrilești, primarul Vasile Iuga și viceprimarul Dinu Pintea de la Ciceu Giurgești.

Împreună am făcut o radiografie a proiectelor finanțate și derulate de fiecare unitate administrativ-teritorială prin programele ministerului de resort – PNDL I, PNDL II, Programul Anghel Saligny – sau prin Compania Națională de Investiții, care nu sunt puține și care vizează infrastructura rutieră, infrastructura de apă și apă uzată, fapt pentru care îi felicit pe domnii primari și echipele lor administrative! Totodată, am discutat și despre perspectivele de dezvoltare integrată, prin programe de finanțare viitoare, în funcție de nevoile concrete ale fiecărei comunități”, a explicat Monica Săsărman.

Totodată, în cadrul întâlnirii, secretarului de stat i-au fost aduse la cunoștință problemele cu care se confruntă autoritățile publice locale în derularea investițiilor.

Întreprindem toate demersurile pentru ca aceste probleme să se rezolve cât mai curând, mai ales prin amendamentele depuse în Parlament cu privire la Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor de către ministrul Bogdan Ivan și deputatul Daniel Suciu”, a mai spus Monica Săsărman.

Seria întâlnirilor secretarului de stat cu primarii din județul Bistrița-Năsăud va continua și în perioada următoare.

One comment

  1. Javra asta ordinara de picoliță a ajuns sa împartă banii publici? Rușine cetățenilor pentru ca permitem așa ceva!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *