Senatorul Ovidiu Florean cere măsuri în cazul primarului din Spermezeu

Senatorul Ovidiu Florean a declarat joi, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, că i-a sesizat pe ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, pe președintele PNL, Nicolae Ciucă, și pe șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Mihai Lupșa, despre incidentul în care a fost implicat Sorin Hognogi. Florean cere să fie luate măsuri în acest caz.

”Legat de incidentul de la Spermezeu, îi solicit public domnului deputat Robert Sighiartău să ia atitudine și să vină cu poziția dânsului pentru că știu că încearcă să mușamalizeze acest caz. Datorită acestui fapt, l-am informat personal de domnul președinte Nicolae Ciucă. Domnul Ciucă este singurul membru din PNL care are integritate 100 la 100. Ceilalți au integritate cu semnul întrebării. De asemenea, am trimis un mesaj domnului ministru Cătălin Predoiu vizavi de incidentul de la Spermezeu, precum și domnului comisar șef Mihai Lupșa de la Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Deocamdată nu am primit niciun răspuns. (…) În opinia mea, un personaj care face gesturi reprobabile de acest gen nu mai are credibilitate morală să mai candideze”, a spus senatorul Ovidiu Florean joi, într-o conferință de presă susținută la sediul AUR Bistrița-Năsăud.

Situația de la Spermezeu a fost comentată și de Georgiana Teodorescu, candidat AUR pentru Parlamentul European.

Situația întâmplată la dumneavoastră în județ nu ne miră. Noi, cei de la AUR, am ajuns în punctul în care putem să spunem că nu ne mai miră nimic. Politica pumnului în gură cu care ne-am învățat și pe care o aplică cu regularitate PSD și PNL – Partidul Comasat Român – în raport cu AUR, iată că la dumneavoastră în județ a ajuns să se aplice la propriu, nu doar la figurat. Aveți un primar în comuna Spermezeu care a început să dea cu pumnul în stânga și în dreapta, în diverși cetățeni, lucru care este incalificabil. Nu se poate ca un reprezentant al statului român, un ales al oamenilor, să se manifeste în acest mod. S-ar fi impus de urgență demisia acestuia, s-ar fi impus o luare de poziție de la nivelul conducerii PNL. Nu am auzit încă nimic. Tocmai pentru că ne îngrijorăm să nu existe o mușamalizare a acestei situații deosebit de grave, domnul senator Ovidiu Florean a făcut deja demersuri în sensul anunțării, notificării ministrului de Interne și a Poliției Județene în legătură cu incidentul din Spermezeu. E un incident public, a apărut deja în toată presa centrală, inclusiv cu filmări. Sunt imagini în care se vede cu ochiul liber cum domnul primar agresează un cetățean“, a spus Georgiana Teodorescu.

Potrivit unor imagini făcute publice de presa centrală, primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi, a fost implicat într-un scandal izbucnit pe terasa unui local. Acesta a fost surprins lovind un bărbat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *