Trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Ioan Slavici din Bistrița va fi modernizată

Guvernul a aprobat joi, printr-o hotărâre, o investiţie care vizează modernizarea a 20 de treceri la nivel cu calea ferată aflate în administrarea Sucursalei Regionale de Căi Ferate Cluj.

Printre cele 20 de treceri se află și una situată în județul Bistrița-Năsăud, fiind vorba despre trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Ioan Slavici din municipiul Bistrița.

Investiția totală în modernizarea acestor treceri la nivel cu calea ferată are o valoare de peste 111 milioane lei și va fi finanțată din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Transport 2021-2027, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, din veniturile proprii ale Companiei Naționale Căi Ferate CFR SA, precum și din alte surse.

Lucrările de modernizare includ înlocuirea dalelor uzate cu dale elastice din cauciuc, sistem de trecere la nivel cu barieră, instalații de supraveghere video și sistem de iluminat cu panouri fotovoltaice.

Durata de execuție a investiției este de 6 luni.

Prin realizarea investiției se urmărește sporirea siguranței circulației, atât rutiere, cât și feroviare, prin preîntâmpinarea accidentelor de la intersecția cale ferată – drum. Prin modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată și implementarea instalațiilor de tip BAT vor fi reduși timpii de așteptare ai autovehiculelor la intersecția cu calea ferată, ceea ce implicit va reduce și poluarea în zonă. Un alt aspect important, care va fi obținut prin înlocuirea dalelor degradate cu dale elastice din cauciuc noi, este sporirea siguranței și a confortului ăentru participanții la trafic în zona trecerilor la nivel”, se arată în nota de fundamentare a hotărârii de Guvern.

One comment

  1. Lucrurile se miscă extrem de greu. Incă din anul 2017, când la trecerea la nivel de pe strada Ioan Slavici din Bistrita s-a produs un accident prin coliziunea unui TIR care nu s-a asigurat si a fost lovit de un tren Regio care circula între Bistrița și Bistrița Bârgăului. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
    (Vezi: https://timponline.ro/accident-tren-trecerile-nivel-fara-bariere-bistrita-foto/)
    De atunci s-a stârnit agitatia pentru modernizarea trecerii la nivel ce pe strada Ioan Slavici , astfel că prin 2019 au fost demarate lucrări de inlocuire a dalelor de beton cu elemente elastice ce facilitează o trecere ușoară și lină peste calea ferată. Este vorba de sistemul STRAIL, care elimină jgheabul , de lângă şine care era necesar ca locas in care pătrunde buza bandajului roţilor de tren. Aceste jgheaburi reprezintă un pericol pentru biciclişti, persoanele cu handicap aflate în cărucioare, sau chiar pentru pietoni . O altă problemă este pe timpul iernii, prin formarea gheţii în jgheabul respectiv. Pentru aceste situaţii sistemul STRAIL a fost completat cu componenta veloSTRAIL care îşi dovedeşte utilitatea acolo unde bicicletele, cărucioarele pentru handicapati şi copii, patinatorii cu role şi persoanele cu bagaje cu role trebuie să traverseze în siguranţă calea ferată. Acesta este un element de uzură uşor de înlocuit fără demontarea plăcilor interioare.
    Lucrările de modernizare continuă si acum, incluzând înlocuirea dalelor uzate cu dale elastice din cauciuc, dar și sistem de trecere la nivel cu barieră, instalații de supraveghere video și sistem de iluminat cu panouri fotovoltaice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *