VIDEO: Bistrița lu’ Papură-Vodă! Deși există o hotărâre judecătorească de suspendare a autorizației, continuă lucrările la blocul de pe Lucian Blaga! VEZI de ce NU intervin instituțiile Statului în aplicarea legii?

Tribunalul Bistrița-Năsăud a dat o hotărâre care creează un precedent în Bistrița: a SUSPENDAT o autorizație de construcție eliberată de Primăria Bistrița.

„având ca obiect suspendare executare act administrativ. Suspendă executarea autorizaţiei de construire nr. 343 /18.04.2017, emisă de Primăria Municipiului B. până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept. Cu drept recurs în cinci zile de la comunicare, cererea de recurs se va depune la tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţă publică în 22.05.2018.”

VIDEO: Țara lui Papură – VODĂ! Lucrările continuă într-o veselie deși Tribunalul a SUSPENDAT autorizația!

 

Hotărârea judecătorească există, dar NU a fost comunicată! Ăsta e pretextul pentru care instituțiile NU intervin pentru aplicarea legii!

În ce privește respectarea unei hotărâri judecătorești, în cazul de față pentru suspendarea autorizației de construcție, au atribuții mai multe instituții: Disciplina în Construcții aflată în subordinea Primăriei Bistrița, Inspectoratul Județean în Construcții Bistrița, Inspectoratul Județean de Poliție.

Timp de 3 zile, nimeni NU a făcut nimic pentru aplicarea hotărârii judecătorești și reprezentanții instituțiilor sus-menționate invocă faptul că deocamdată NU s-a realizat procedura de comunicare (redactare și trimitere prin Poștă a hotărârii judecătorești).

 

Pe rețelele de socializare, opinia publică a salutat decizia Tribunalului, dar cu toate astea lucrările au continuat iar, instituțiile NU s-au sesizat din oficiu !

În 23 mai, muncitorii au lucrat, cu toate că autorizația de construcție fost SUSPENDATĂ! Asta deoarece Disciplina în Construcții (birou aflat în subordinea Primăriei Bistrița NU au vizitat șantierul pentru a aplica sancțiunile ce se impun).
Primăria Bistrița a autorizat construcția unui bloc de 6 etaje la intersecția străzii Lucian Blaga cu Calea Moldovei. Imobilul va avea S+P+4E +2 E retrase și este construit de Marius Negrea, patronul firmei Consult Imobil. Șantierul a început în luna februarie și se lucrează în ritm alert, în fiecare zi!

„Ieri s-a lucrat toată ziua, astăzi muncitorii au fost pe șantier… noi NU mai înțelegem nimic. Lucrările NU au fost oprite și în ritmul ăsta de lucru mai ridică un etaj. Ce legi sunt în țara asta dacă NU respectă nimeni-nimic?” a declarat partea-civilă în dosar, care locuiește în blocul afectat de mastodontul cu 6 etaje, ridicat la câțiva metri distanță de un imobil cu 2 etaje.

 

 

Ce răspunsuri au dat instituțiile care au pârghii de control!

Inspectoratul de Stat în Construcții

”  Noi NU putem face nimic dacă instanța NU ne anunță, noi de unde să știm? NU am știut că există o hotărâre de suspendare a autorizației… pentru că NU ni s-a comunicat acest lucru! Noi verificăm alte aspecte, care țin de calitatea în construcții. Dacă instanța ne cere ceva, acționăm, dacă NU… noi NU acționăm. Cum să te auto-sesizezi? Lucrarea este autorizată, numai când te anunță Tribunalul poți să acționezi! În astfel de cazuri nouă nu ne comunică nimic… ține de Primăria Bistrița, de autoritatea locală care a eliberat autorizația de construcție „ a declarat C-tin Hada, directorul Inspectoratului Județean în Construcții.

Opinia Disciplinei în Construcții! 

„Nu ni s-a comunicat hotărârea judecătorească în baza căreia a fost suspendată autorizația de construcție. Există o sentință judecătorească din 22 mai, dar deocamdată NU am primit comunicarea instanței… abia de la comunicare trebuie pusă în aplicare hotărârea judecătorească…” a declarat Adi Turcu,directorul Disciplinei în Construcții.

 

Ce zice Poliția! 

Reprezentanții IPJ au anunțat că vor analiza situația și vor lua măsurile ce se impun, în cel mai scurt timp.

Dacă NU se respectă o hotărâre judecătorească, se intră pe PENAL!

Autorizația este suspendată până la pronunțarea instanței pe fond, iar dacă muncitorii continuă să construiască se încalcă o hotărâre judecătorească! Autorizația de construcție este SUSPENDATĂ începând din 22.05. 2018, dată la care s-a pronunțat instanța (adică imediat).

Primăria Bistrița poate face recurs, dar cu toate astea, decizia instanței este EXECUTORIE, adică se pune în aplicare instant, chiar dacă recursul va fi acceptat sau respins.

Din punct de vedere juridic, situația poate fi interpretabilă: spre exemplu, hotărârea judecătorească a suspendat autorizația până la soluționarea procesului pe fond, dar  în aceeași hotărâre NU se menționează nimic despre sistarea lucrărilor, deși acest fapt se subînțelege!  De cealaltă parte, firma Consult  Imobil va specula orice portiță pentru a finaliza blocul înaintea începerii procesului pe fond, care poate fi unul de durată!

Până la soluționarea acestui caz, e incredibil cum instituțiile publice se fofilează și NU acționează în vederea aplicării unei sentințe judecătorești, folosindu-se de faptul că încă NU s-a făcut comunicarea oficială (redactare și trimitere prin Poștă a sentinței care s-a pronunțat în 22 mai!)

6 comments

  1. Si inca se mai autorizeaza blocuri intre case, este dezastru, nu se tine cont de nimic. Trebuie sa luam pozitie toti cei care suntem in aceasta situatie. Sper ca locatarii blocului sa nu se razgandeasca daca li se vor oferii bani. Instanta trebuie sa ceara dovezi de la primarie daca acolo se putea face atstea etaje, dpunea cineva la un alt comentariu ca, acolo se putea face 2 etaje, va rog verificati acest aspect.

  2. Balan Marius - contribuabil

    No stati o leaca ca mai avem si alte situatii. Avem si legi de MEDIU care intre timp te poti sterge pe CUR cu ele. Toate institutiile le fac uitate si nu le aplica nimeni. Tara de CACAOA care se goleste de continut, si in care mai raman asistatii si hotii din varful politicii .

  3. Oare cum putem lua legatura cu avocatul pt ca si noi avem o situtie similara si vrem sa oprim lucrarile vecinului care nu respecta autorizatia

  4. Fecitari judecatorului care a demonstrat ca nimeni nu e mai presus de lege. Oamenii ar trebui sa-si cunoasca drepturile si sa ctioneze in judecata astfel de cazuri.

  5. eu locuiesc pe subcetate si au facut un bloc cu 3 etaje +2 mansarde exact in fata casei mele dar nu am putere sa lupt cu mafia imobiliara din bistrita

  6. Va rog verificat la primarie si veti constata ca acolo regimul maxim este de P+2 etaje si nu 6 etaje. Si eu am vrut sa construiesc acolo si mi s a dpus ca regimul maxim este P+2 E la care se mai poate adauga 2 etaje daca se pot respecta toate regulile din planul urb general. Asta cum poate sa obtina tot ce vrea? Mie mi s a aratat plansa in care era clar P+2 E. De ce nu se sesizeaza nimeni ce se intampla, care sunt interesele, cum s a intabulat blocul de pe crinilor inclusiv etajele neautorizate doamna judecator Vranceanu stie. Doamne cand se vor termina toste astea?

error: Content is protected !!