14 blocuri din Bistrița, propuse pentru reabilitare energetică

FOTO: arhivă

Consiliul Local Bistrița va analiza în ședința ordinară din 30 iulie 2025 un proiect de hotărâre care vizează reabilitarea energetică a 14 blocuri de locuințe din municipiu. Este vorba despre aprobarea Documentațiilor de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici necesari demarării investițiilor.

Potrivit raportului atașat proiectului de hotărâre, intervențiile propuse urmăresc creșterea eficienței energetice a clădirilor, reducerea consumului de energie primară pentru încălzire cu peste 40%, precum și scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră. Proiectul este aliniat cu o directivă a Uniunii Europene privind eficiența energetică, care obligă statele membre să renoveze anual 3% din clădirile publice construite înainte în perioada 1950-1990 și care au grad redus de izolare termică.

Printre imobilele vizate se numără blocuri situate pe străzile Rodnei, Colibiței, Arțarilor, Aleea Tihuța, Aleea Spătarului, Andrei Mureșanu, Călimani, General Grigore Bălan, Ion Minulescu și Pietrosul.

Valoarea totală a investițiilor este de circa 85 de milioane de lei, finațarea urmând să fie asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat.

Documentațiile tehnice au fost întocmite de firma KES Business SRL Bistrița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!