P.S.D ascunde gunoiul sub preșul de campanie! De ce nu spuneți, băi, de dublarea tarifului la colectare și aburiți lumea cu munca altora?

În broșurile realizate de PSD-iștii aflați la conducerea Consiliului Județean și a Primăriei Bistrița sunt prezentate o serie de date manipulative. Obiective realizate din fonduri europene, care au fost finalizate ÎNAINTE ca Radu Moldovan să preia mandatul, sau obiective în curs de derulare, au fost prinse ca realizări ale actualei administrații.

 

 

 

 

 

 

 

Ăsta-i adevărul: depozitul de la Tărpiu e opera lui Liviu Rusu, ciordită de Radu Moldovan și pusă în broșurile de campanie!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Consiliul Județean a implementat proiectul de gestiune al deșeurilor solide din județ, proiect în valoare de 36 de milioane de euro, UNIC în România care a fost finalizat în 2011 în mandatul lui Liviu Rusu.

În 2010-2011 s-a realizat un depozit ecologic la Tărpiu și 5 stații de transfer, iar gropile neconforme au fost ecologizate. La această oră, județul Bistrița-Năsăud este singurul județ din țară care a rezolvat problema deșeurior și a predat la timp obiectivele.

Deși Radu Moldovan NU are niciun merit în acest sens, groapa ecologică de la Tărpiu se regăsește pe broșurile PSD.

 

În mandatul Radu Moldovan, VITALIA a obținut DUBLAREA tarifului. Tăcere suspectă la acest capitol!

 

În mandatul lui Moldovan s-a realizat licitația privind colectarea deșeurilor și VITALIA a fost desemnată firmă câștigătoare a contractului de 50 de MILIOANE de euro (220.696.217 lei) și gestionează deșeurile din județ pe 96 de luni.

La scurtă vreme, operatorul a DUBLAT tariful la colectare, cu votul majorității primarilor PSD și înainte de campania actuală solicitau o nouă majorare.

În urma presiunilor, VTALIA a obținut următoarele tarife de TRANSPORT:

zona urban – de la 3.5 la 6.82 lei /persoană
zona rural – de la 1.81 la 2.95 lei/persoană
agenți economici (instituții publice) de la 239 lei/tonă la 256 lei/tonă.

 

După alegeri, VITALIA șochează: urmează triplarea tarifului la colectare

 

După ce a solicitat o primă majorare a tarifelor faţă de cele cu care a câştigat licitaţia, operatorul Vitalia Servicii pentru Mediu SA a cerut în martie aprobarea unei noi majorări a tarifelor pentru activitățile de colectare a deșeurilor, de la 6,6 lei la 8,49 lei pentru zona urbană și de la 2,86 lei la 3,23 lei pentru zona rurală.

 

Deocamdată acest aspect a fost ignorat, deoarece reprezenta un pericol pentru voturile din campanie electorală. Dar intenția există și cu siguranță subiectul va fi pus pe tapet după alegeri, când vor avea loc negocieri pentru majorarea tarifului. Deși a OMIS de pe broșurile de campaniechestiuni legate de SCUMPIREA facturii, Radu Moldovan va deconta masiv la vot pentru această majorare.

 

6 comments

  1. Rusu a finalizat proiectul si Moldovan a dublat pretul. Limpede ca lumina zilei si cu toate astea lumea inca mai crede ca avem sanse numai dac votm psd

  2. E adevarat, Vitalia a dublat tarifele ca niste nesimtiti, dar proiectul gropii de gunoi a fost inceput dinainte de a veni Rusu la CJ, Cand a venit Rusu s-a creeat asociatia aia lu peste de gestionare a deseurilor unde o fost angajati toate pilele pdl-iste pe salarii de zeci de milione, in timp ce muritorii de rand aveau salariile injumatatite

  3. De ce nu spune nimeni adevarul si toti tacem in fata lor.

  4. Mai au tupeul sa se afiseze cu Ponta si cu Dragnea dupa ce nu au realizat absolut nimic in 4 ani? O sa vada ei ce patesc in alegeri daca sunt atat de tupeisti si mint peste tot

  5. Nu credeam ca sunt asa nesimtiti dar se pare ce ei cred ca tara asta e a lor

  6. Buna remarca dvs cu pretul la gunoi pt ca lumea a uitat

error: Content is protected !!