30 de kilograme de articole pirotehnice, confiscate de polițiști de la persoane neautorizate. Reguli mai stricte pentru folosirea lor

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au confiscat, în perioada 5–7 decembrie, 30 de kilograme de articole pirotehnice deținute ilegal sau expuse spre vânzare în Bistrița, Sângeorz-Băi și Maieru. Acțiunile au avut loc în cadrul planului național ”Pirotehnic 2025–2026”.

Articolele – din categoriile F1, P1 și T1 – se aflau asupra unor persoane fizice și juridice care nu dețineau calitate de pirotehnician și nu aveau autorizație pentru astfel de operațiuni.

În urma controalelor, polițiștii au deschis mai multe dosare penale pentru comercializare neautorizată și deținere ilegală de materiale pirotehnice, fapte prevăzute de Legea 126/1995.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud reamintește că, de la 9 august 2025, au intrat în vigoare reguli mult mai stricte privind deținerea și folosirea articolelor pirotehnice, odată cu modificarea legislației prin Legea 92/2025.

Potrivit noilor prevederi, doar articolele F1 – precum artificiile mici, bețișoarele bengale sau pocnitorile – pot fi folosite de persoane peste 16 ani. Produsele din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2 sunt considerate cu risc ridicat și sunt rezervate exclusiv specialiștilor autorizați.

Comercializarea articolelor pirotehnice este permisă numai agenților economici autorizați, iar organizarea jocurilor de artificii de categorie superioară necesită acordul primăriei, al ISU și avizul poliției. Utilizarea artificiilor este interzisă între orele 00:00 și 06:00, precum și în apropierea locuințelor, pădurilor, drumurilor publice sau zonelor aglomerate.

Nerespectarea regulilor poate duce atât la amenzi cuprinse între 1.000 și 7.500 de lei (dublate în cazul persoanelor juridice), cât și la pedepse cu închisoarea. De exemplu, vânzarea articolelor F1 către minori sau comercializarea fără autorizație constituie infracțiuni sancționate cu până la un an de închisoare. Pentru materialele din categoriile superioare, pedepsele ajung până la cinci ani.

Polițiștii fac apel la populație să nu cumpere artificii din surse neautorizate, să supravegheze minorii, să respecte instrucțiunile de folosire și să anunțe imediat cazurile de utilizare sau comercializare ilegală.
Controalele vor continua pe toată perioada sezonului de iarnă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!