642 de cazuri de COVID-19 în Bistrița-Năsăud, cu 9 în plus față de ieri

Până la data de 14 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 33.585 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dinter care 642 de cazuri sunt din județul Bistrița-Năsăud. La nivel național, dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.798 au fost externate, dintre care 21.803 de pacienți vindecați și 1.995 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.  

Totodată, până în prezent, 658 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba499
2.Arad726
3.Argeș1.483
4.Bacău775
5.Bihor715
6.Bistrița-Năsăud642
7.Botoșani1.081
8.Brașov2.076
9.Brăila317
10.Buzău842
11.Caraș-Severin130
12.Călărași214
13.Cluj790
14.Constanța553
15.Covasna331
16.Dâmbovița987
17.Dolj394
18.Galați1.316
19.Giurgiu293
20.Gorj429
21.Harghita389
22.Hunedoara717
23.Ialomița544
24.Iași1.084
25.Ilfov923
26.Maramureș239
27.Mehedinți283
28.Mureș821
29.Neamț1.006
30.Olt394
31.Prahova845
32.Satu Mare82
33.Sălaj123
34.Sibiu707
35.Suceava4.188
36.Teleorman198
37.Timiș616
38.Tulcea206
39.Vaslui236
40.Vâlcea171
41.Vrancea1.265
42.Mun. București3.918
43.37
                                       TOTAL33.585

Până astăzi, 1.931 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 13.07.2020 (10:00) – 14.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 decese (13 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, București, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș și Vâlcea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la  persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 637 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 234 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 868.478 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 464 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.936 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Situația în Bistrița-Năsăud

La data de 14 iulie, situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud este următoarea:

  • 642 cazuri confirmate de CoVid-19;
  • 59 decese;
  • 492 persoane vindecate;
  • 9 persoane externate la cerere.

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud face următoarele precizări:

  • Până în prezent, 47 cadre medicale (doisprezece medici, 35 asistenți) și 17 persoane parte din personalul auxiliar (infirmiere, brancardieri) și un angajat din cadrul personalului suport au fost confirmate cu Coronavirus. Dintre acestea, 33 au fost declarate vindecate.
  • Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bistriţa – Năsăud. Două sunt declarate vindecate.
  • Printre pacienții confirmați cu Coronavirus se află și 22 persoane din cadrul unui Centru pentru vârstnici din județul Bistrița Năsăud (3 infirmiere, 18 beneficiari, asistenta socială a centrului și doi angajați parte din personalul auxiliar). O infirmieră și trei beneficiari au fost declarați vindecați.
  • Printre persoanele confirmate cu Coronavirus se află și un cadru medical și o persoană parte din personalul auxiliar ale unui alt Centru de asistență pentru vârstnici din județul Bistrița-Năsăud. Ambele au fost declarate vindecate.
  • 26 persoane confirmate cu Coronavirus sunt angajați ai unor agenți economici din județ. Dintre acestea, opt au fost declarate vindecate.
  • Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus sunt pacienți ai Centrului de dializă Diaverum. Două au fost declarate vindecate.
  • Șase persoane bolnave de CoVid-19 fac parte din personalul unor primării din județ. Cinci dintre acestea au fost declarate vindecate.
  • O persoană bolnavă de CoVid-19 face parte din personalul Administrației Finanțelor Publice. Aceasta a fost declarată vindecată.
  • Trei persoane dintre cele confirmate cu Coronavirus la nivel de județ sunt polițiști locali. Toate au fost declarate vindecate.
  • Patru persoane sunt polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Toate au fost declarate vindecate.
  • O persoană dintre cele confirmate cu Coronavirus este din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean. Aceasta a fost declarată vindecată.
  • 10 angajați ai ITM Bistrița-Năsăud au fost confirmați pozitiv la testarea cu Coronavirus. Toate aceste persoane au fost declarate vindecate.

Situația sancțiunilor aplicate pentru încălcarea Legii nr. 55/2020

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.066 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 184.222 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

122 de cetățeni români aflați în alte state au decedat

 În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.108   de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 115 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  105 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 5 în Grecia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 157 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

TELVERDE la dispoziția cetățenilor

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Situația privind infectarea cu noul coronavirus la nivel european și global

Până la data de 13 iulie 2020, au fost raportate 1.585.334 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

ŢARACAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAŢI
Regatul Unit289.603    (+650)  44.819  (+21)        1.384          (+6)
Spania253.908         –  28.403        –    150.376           – 
Italia243.061    (+234)  34.954    (+9)    195.106(+178)
Franţa170.752         –  30.004        –      78.722      (+209)
Germania198.963    (+159)                 9.064   (+1)    185.100      (+686)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 13 IULIE 2020
CAZURI CONFIRMATEDECEDAȚIVINDECAȚI
12.875.963  (+176.968)568.628  (+3.704)7.257.369  (+140.412)   

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 12 – 13 iulie 2020

CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB. 

error: Content is protected !!