La Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a fost finalizat un proiect al cărui obiectiv principal a fost de a instrui funcționarii publici cu privire la prevenirea faptelor de corupție și de a stabili proceduri clare pentru a evita fapte de acest fel.
În cadrul proiectului, un număr de 90 de angajați ai instituției au participat la activități de instruire pentru prevenirea corupției și la nivelul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a fost implementat un sistem anti-mită.
”Ca si obiectiv general al proiectului am avut în vedere creşterea gradului de conştientizare cu privire la pericolul pe care îl reprezintă actul de corupţie în rândul funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. De asemenea, am avut și câteva obiective specifice în cadrul proiectului: implementarea unor proceduri și a unor măsuri de prevenire a corupţiei atât la nivelul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, cât și în cadrul autorităților și instituțiilor locale aflate în subordine, precum și implementarea unui sistem de management anti-mită”, a declarat managerul de proiect, Maria Gabriela Bechiş.
Sursa citată a mai precizat că proiectul a fost implementat în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupţie, iar pentru atingerea obiectivelor au fost derulate mai multe activități.
”90 de persoane au fost instruite la nivelul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, persoane care vor continua acest proces privind prevenirea și combaterea corupției. Tot la activitatea de instruire am avut și un program de formare profesională -Expert în prevenirea și combaterea corupției. Prin intermediul acestui curs, un număr de 30 de persoane au fost certificate. Cea mai densă a fost activitatea de instruire în cadrul proiectului, care a fost derulată de către partenerul nostru – Direcția Generală Anticorupție”, a mai spus Maria Gabriela Bechiș.
La rândul său, expertul din cadrul Direcției Generale Anticorupție care s-a ocupat de de instruirea personalului Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a punctat că astfel de activități sunt importante.
”Este foarte important să mergem pe aceste principii care țin de prevenirea corupției și de creșterea calității serviciilor publice, inclusiv prin creșterea integrității. Tematica pe care am abordat-o a urmărit tocmai aceste obiective și în special multiplicarea cunoștințelor și a exemplelor de bune practici de către participanții la proiect. Au fost atinse mai multe teme, teme care vizează inclusiv obiective din Strategia Națională Anticorupție și scopul final a fost scăderea și conștientizarea pericolului pe care îl reprezintă corupția și deschiderea tot mai mare către cetățean și în special creșterea calității serviciilor publice”, a spus ofițer Carmen Lesuțan din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
Proiectul intitulat ”Conştientizare, formare, responsabilizare pentru prevenirea corupţiei” a avut o valoare totală de circa 400.000 de lei, finanțarea fiind asigurată în cea mai mare parte din fonduri europene, prin intermediul Programului Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.