Lucrările de reabilitare, modernizare și extinere a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița ar putea fi finalizate în primăvara anului viitor, potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
”Având în vedere cum merg lucrările la Unitatea de Primiri Urgențe, în primăvara anului viitor, sperăm că activitatea se va muta în “casă nouă”. Între timp și heliportul va fi gata și putem spune că Spitalul Județean de Urgență Bistrița poate să ofere îngrijire, tratament și un act medical de înaltă calitate pentru pacienți. Așa cum am mai precizat, UPU va fi una dintre cele mai moderne din țară și ținând cont de situația pandemică, mă bucur nespus de mult că pacienții vor beneficia de cele mai bune condiții de intervenție medicală. Însă, investițiile în sănătate vor continua! Mulțumim tuturor cadrelor medicale, fără de care toate aceste lucrări și dotări ultramoderne, nu ar avea cu adevărat utilitate”, a declarat Emil Radu Moldovan.
Investiția în reabilitarea, modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița se ridică la circa 2 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
Lucrările sunt executate de asocierea dintre companiile DEPISTO STAR SRL (pentru lucrările de construcții, instalații interioare: electrice, sanitare, HVAC, PSI) și GB INDCO SRL (pentru instalații de fluide medicale). Durata contractului este de 11 luni.
Lucrările prevăd:
- reabilitarea spațiilor existente ale UPU-SMURD conform concluziilor expertizei tehnice, în suprafață de aprox. 280 mp;
- modernizarea UPU SMURD pentru asigurarea serviciilor medicale de urgență în condiții optime și pentru reducerea infecțiilor nosocomiale.
- extinderea Unității de Primiri Urgențe în vederea asigurării tuturor spațiilor și operațiunilor necesare primirii și soluționării urgențelor medicale.
- dotarea Unității de Primiri Urgență cu aparatură medicală modernă, de ultimă generație. Se vor achiziționa 85 de dotări specifice activității medicale;
- scăderea timpului necesar pentru diagnosticare și tratament prin utilizarea de echipamente medicale complexe;
- creșterea calității actului medical și reducerea infecțiilor nosocomiale;
- facilitarea accesului la serviciile medicale de urgență pentru persoanele cu dizabilități, prin crearea infrastructurii necesare (lift, rampe de acces, etc.)