Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că şcolile se vor redeschide în format fizic începând cu data de 8 februarie, decizia fiind valabilă pentru majoritatea elevilor.
Decizia de redeschidere a școlilor în format fizic a fost luată astăzi, 2 februarie, la Cotroceni, fiind anunțată de președintele Klaus Iohannis.
”Tocmai am finalizat o întâlnire la care au participat prim-ministrul, ministrul Educației, ministrul Sănătății și alți experți și consilieri de la Administrația Prezidențială. Am discutat o temă care este extrem de importantă pentru milioane de români. Am discutat ce se va întâmpla cu școlile din România începând de săptămâna viitoare, când începe semestrul II. Am început cu o analiză a contextului pandemic și pot să vă spun câteva lucruri foarte clare: nu, nu am scăpat de pandemie. Este nevoie să continuăm să fim responsabili, să păstrăm masca, să păstrăm distanță, să respectăm măsurile care sunt în vigoare, dar putem să constatăm că, în ultimele săptămâni, incidența bolii s-a redus un pic. Avem ceva mai puține persoane internate la Terapie Intensivă și avem ceva mai puține persoane care se internează în spital în fiecare zi, deci, cum spun experții, trendul este descendent. Pe de altă parte, nu suntem singuri în Europa și evident că ne-am uitat puțin în jur să vedem ce fac alții în acest context,. Putem să constatăm că majoritatea țărilor din Uniunea Europeană deschid școlile. În majoritatea statelor, școlile sunt deja deschise sau vor fi deschise progresiv în următoarele săptămâni. Sunt foarte puține, doar trei state, care acum nu deschid școlile. În consecință, în unanimitate, am decis următoarele lucruri: începând de luni, de când se intră în semestrul al doilea, majoritatea copiilor merg fizic la şcoală”, a spus şeful statului.
Însă, președintele Klaus Iohannis a completat că trebuie să se țină cont de situația din fiecare localitate. În plus, pentru fiecare școală trebuie luate măsuri foarte stricte, autoritățile dorind ca școala să se desfășoare în condiții sigure atât pentru copii, cât și pentru dascăli.
”În consecință, în localitățile în care sunt puține cazuri de COVID-19, în așa-numitul scenariu verde, toți copiii merg fizic la școală, și grădiniță, și ciclu primar, gimnaziu și liceu. În localitățile în care sunt ceva mai multe cazuri, așa-numitul scenariu galben, acolo copiii de grădiniță merg fizic la grădiniță, clasele I-IV merg la școală și din ciclul secundar merg doar copiii din clasa a VIII-a fizic la școală, fiindcă ei se pregătesc de examen, iar din liceu merg copiii, sau tinerii deja, din clasa a XII-a, care se pregătesc de Bacalaureat. În localitățile unde, din păcate, sunt destul de multe cazuri, care sunt în așa-numitul scenariu roșu, merg fizic doar copiii la grădiniță și clasele I-IV la școală, restul făcând școala on-line. Deci, în scenariul roșu, merg cei mici fizic, iar clasele de la a V-a până la a XII-a fac școala on-line. Iar în localitățile unde incidența este mai mare, localități care intră în carantină, în mod natural toată lumea stă acasă. Deci, pe scurt: grădinițele și clasele I-IV vor funcționa fizic peste tot, mai puțin în localitățile care intră în carantină. Acolo unde sunt puține cazuri de COVID-19 toți copiii merg la școală. Acolo unde sunt ceva mai multe merg la școală cei mici și clasele VIII-XII; iar unde sunt destul de multe cazuri, înainte însă să intre în carantină, merg doar cei mici, grădiniță, clasele I-IV, restul făcând școală on-line”, a explicat șeful statului.
De asemenea, președintele a mai punctat că mai sunt multe detalii de clarificat, dar toate aceste lucruri vor fi clarificate foarte rapid printr-un ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, un ordin care va fi pregătit astăzi și mâine și va fi dat publicității.
În finalul declarației sale, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj părinților: ”Pregătiți copiii pentru școală!”.
Motto:
„Cartea este si ea educatoare prin multiplele ei puteri, însă cea mai mare putere educativă o are colectivitatea, numai în mijlocul ei se formează virtutile tinerești, camaraderia, datoria, răspunderea, jertfa, onoarea, fidelitatea, entuziasmul.”
(Iuliu Haţieganu)
Avantajele învăţământului față în față nu pot fi comparate cu învăţământul online sau cu cel hibrid. De aceea, redeschiderea majorității școlilor din România pe 8 februarie este o necesitate.
Totusi, în conditiile actuale de pandemie COVID-19 este nevoie de multă prudenţă si de măsuri care să garanteze redeschiderea în siguranţă a școlilor. Dacă măsura testării rapide a elevilor va fi implementată în şcoli autorităţile trebuie să aibă în vedere faptul că, în prezent, capacitatea cabinetelor şcolare din cadrul unităţilor de învăţământ de a realiza teste rapide este scăzută, dat fiind faptul că multe dintre cadrele medicale şcolare (medici şi asistenţi) sunt, la momentul de faţă, detaşate de către direcţiile de sănătate publică în diferite instituţii. Dar, chiar şi dacă toate cadrele medicale s-ar afla în şcoli la momentul începerii celui de-al doilea semestru, numărul acestora nu este nici pe departe suficient.
În al doilea rând sunt probleme legate și de situaţia materialelor sanitare din şcoli, in special a măstilor de protectie, ca sa nu mai vorbim de unităţile de învăţământ care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare si care nu se încadrează în standardele actuale privind condiţiile de igienă din şcoli.
Ca vaca păscându-și lucerna,
Ca dascălii prea ieftini la preț,
Să mergem la Parva ori Jelna,
Să slujim pe la școli din județ.
Să mergem ca la Parascheva,
În școlile ce porți ne deschid.
Să fim esențiali, precum seva,
Noi – niște dascăli fără partid.
Să mergem în clase nu multe,
Acum când profiluri se-nchid.
Să râdem cu hohot de-oculte,
Noi – niște dascăli fără partid.
Să nu ne târâm precum larva
Luându-și partidul drept scut.
Să mergem la Jelna ori Parva,
Discret, cum e fieru-n borcut.