Primăria comunei Rodna face demersuri pentru dezvoltarea unei stațiuni turistice în zona Rodna – Valea Vinului, care să ofere facilități de petrecere a timpului liber atât vara, cât și iarna. Administrația locală colaborează cu o companie din Austria și pregătește în acest moment documentația care vizează amenajarea unui domeniu schiabil la Rodna.
”Noi suntem deja stațiune turistică de interes local, dar ne dorim să devenim stațiune turistică de interes național. Acesta este scopul nostru, pentru a duce localitatea acolo unde ne-am propus. Acum lucrăm foarte mult pe domeniul schiabil. Avem acolo mai multe categorii de lucrări care nu se văd – documente, scoaterea din fondul forestier, proiectare pentru pârtii, intabulare. Sunt lucruri care nu se văd, dar care sunt foarte importante ca să putem merge mai departe. În 2019, am avut o firmă de consultanţă care a cam dat greş. La ora actuală, lucrăm cu o firmă din Austria pentru dezvoltarea staţiunii turistice Rodna – sat – Valea Vinului şi pentru Masterplanul care vizează dezvoltarea staţiunii”, a declarat primarul Tinu Grapini.
Potrivit acestuia, staţiunea trebuie să ofere servicii turistice pe tot parcursul anului.
”Vrem ca stațiunea să fie de vară – iarnă, care să includă dezvoltarea unui domeniu schiabil precum și alte activități pentru timp de vară, precum trasee montane. Noi avem deja şapte trasee montane omologate. Se știe că avem acolo Poiana cu narcise, avem rezervația de rhododendron. Munții Rodnei sunt perla Carpaților Orientali”, a mai spus primarul.
Acesta a adăugat că, împreună cu alți 20 de primari din județele Bistrița-Năsăud și Maramureș, a înființat Investiţii Teritoriale Integrate (ITI) Munţii Rodnei, entitate care vizează dezvoltarea infrastructurii turistice în această zonă.
Întrebat dacă mizează pe fonduri europene pentru amenajarea domeniului schiabil, primarul a răspuns: ”Avem mai multe discuții cu privire la sursa de finanțare. Dacă în anul 2019 aveam o siguranţă că Guvernul României ar putea finanţa un domeniu schiabil, astăzi visele noastre sunt spulberate. M-am dus mai departe către investiţii prin parteneriate publice private, am căutat finanţare atât în China, cât şi în Austria. La ora actuală suntem într-o linie destul de dreaptă cu acest domeniul schiabil”, a mai spus primarul.
Potrivit primarului, comuna Rodna are nevoie de cel puțin 300 de locuri de cazare pentru a putea căpăta statutul de stațiune turistică de interes național, motiv pentru care a încurajat investitorii să se îndrepte și spre această zonă. De asemenea, administrația locală lucrează la Planul Urbanistic General și la Planurile Urbanistice Zonale pentru zona de investiții în turism.
”Toate acestea trebuie să ducă ca în 2024 să ne atingem targetul pe care ni l-am propus, Sigur, asta dacă găsim și sprijin la toate autorităţile publice, pentru că sunt milioane de avize. (…) Rodna şi Prundu Bârgăului sunt singurele comune care pot investi în turism. Asta înseamnă că ele au potenţial și toate investițiile realizate prin fonduri europene şi guvernamentale în apă, canal, drumuri vin să ne confere această posibilitate. Am vizitat multe staţiuni pentru a lua exemple, pentru a găsi cea mai optimă soluție și pentru a face la Valea Vinului cea mai frumoasă staţiune de munte”, a completat Tinu Grapini.
Edilul comunei consideră că abia după anul 2024 se va putea vorbi despre zona Valea Vinului ca posibilă destinație turistică. ”Efectele o să se vadă începând cu anul 2022. Deja o să avem un drum modernizat, deja accesul turiștilor o să fie mai facil. (…) Lucrurile încep să se miște pentru că zona este una foarte atractivă. Lipsa investițiilor în zona respectivă a dus la stagnare, dar multitudinea de proiecte pe care le avem în derulare și care vizează atât Rodna, cât și Valea Vinului duce la o primă apariție a dezvoltării. Ulterior o să venim cu o campanie de promovare turistică o să încercăm să ridicăm ștacheta așa cum ne-am propus”, a încheiat Tinu Grapini.
Demersurile primarului Valentin Grapini pentru ca Valea Vinului să devină staţiune de interes national merită sustinute având in vedere conditiile naturale de care zona dispune. In primul rând este vorba de amenajarea unui domeniu schiabil la altitudinea de 1800 m si nu de 600 m cum e cazul pârtiei Cocos de la Bistrita. In plus conditiile meteorologice monitorizate pe ultimii ani, sunt o garantie că investitia de la Valea Vinului ce urmează a fi facută este viabila si nu ca la Bistrita unde, după ce s-au aruncat bani cu nemiluita pe Dealul Cocos, autoritatile constată că au facut o prostie.
Revenind la Valea Vinului, există toate conditiile ca prin amenajarea domeniului schiabil localitatea să devină staţiune turistică de interes national. Aceasta ar putea fi o sansă , poate ultima, de salvare de la distrugerea totală a Casei de Creaţie a Scriitorilor din Valea Vinului, alcatuită din două clădiri de o frumuseţe rară, care au aparţinut în trecut Casei Regale, fiind construite în stilul hotelurilor elveţiene.
Ridicată înainte de 1900, Casa scriitorilor de la Vale Vinului a fost locul unde in perioada interbelica veneau cu drag personalitati ale literaturii romane precum Mihail Sadoveanu, Lucian Blaga, George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu. Aparţinând Uniunii Scriitorilor din România, chiar si mai recent inainte de a se degrada aici poposeau scriitori contemporani precum Ana Blandiana sau Andrei Pleşu.