Bistrițenii care ajung în această perioadă pe strada Alexandru Odobescu din municipiu pot admira ”arborii cu lalele”, cunoscuți și sub denumirea de tulipani sau, în temeni științifici, liriodendron tulipifera.
Arborele de lalea este originar din zonele împădurite din Estul Americii de Nord şi, ținând cont de dimensiunile pe care le poate atinge la maturitate, aspectul şi culoarea florilor şi a frunzelor, este considerat unul dintre cei mai deosebiţi arbori.
Este un arbore foarte rezistent la condiţiile de mediu, are o creştere rapidă şi continuă. În regiunile de origine, unele exemplare pot ajunge şi la 300 de ani și pot atinge 40 de metri înălţime.
Ceea ce impresionează foarte mult la acest arbore este aspectul florilor, de aproximativ 4-5 cm, ce seamănă foarte bine cu nişte lalele. Acestea pot fi complet galbene sau pot avea şi nuanţe de galben-verzui. Frunzele au formă de liră şi culoare verde intens.
Înflorirea are loc în perioada mai – iunie, florile rezistând între 3 si 6 săptămâni, în funcţie de vârstă, dimensiunile arborelui şi de condiţiile de mediu.
În Bistrița, pe lângă arborii de pe strada Alexandru Odobescu, alte două exemplare din această specie există și în Parcul Regele Mihai I al României, unul fiind declarat monument al naturii încă din anul 1995.
Despre arborele de lalea se spune că a fost adus în Europa în anul 1663 și în România în anul 1880, primul exemplar fiind plantat în parcul dendrologic de la Simeria, județul Hunedoara.