Ministrul Bogdan Ivan: Pentru două zile, Bistrița este capitala cercetării românești!

Bistrița s-a transformat, pentru două zile, în capitala cercetării românești, a spus vineri, într-o conferință de presă, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan.

Potrivit demnitarului, o delegație din care fac parte secretari de stat și directori ai institutelor de cercetare din România participă la un eveniment organizat în municipiu cu scopul de a prezenta rezultatele obținute în cadrul programului Nucleu, program dedicat cercetării românești.

Pentru două zile, Bistrița este capitala cercetării românești! E un eveniment care până acum nu a mai fost făcut de foarte mulți ani, un eveniment prin care ne-am propus să reunim toate mințile geniale din managementul institutelor de cercetare din România pentru că reprezintă cel mai efervescent și cel mai de viitor minister, mai ales în contextul în care noile tehnologii definesc tot mai mult viața noastră de zi cu zi. Despre programul Nucleu, cel care astăzi îl dezbatem, e un proiect construit pe modelul european al principiilor Cartea europeană a cercetării, care încearcă să pună împreună resurse, oameni și să creeze o rețea în care tot ceea ce înseamnă inovație să poată să fie împărtășit și dus la următorul nivel”, a spus ministrul Bogdan Ivan, care a prezentat și o parte din realizările echipei sale de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

În acest moment, o realizare extrem de importantă a echipei noastre o reprezintă statutul cercetătorului, faptul că peste 18.000 de oameni din ecosistemul de cercetare beneficiază de aceleași drepturi ca și cercetătorii din Europa Occidentală. După o legislație care nu a mai fost schimbată timp de 20 de ani, reprezintă un foarte mare plus. De asemenea, faptul că am reușit ca, împreună cu colegii mei și cu o echipă minunată, să ajungem la stadiul în care toți acești oameni vor putea să aibă aceleași drepturi, inclusiv din punct de vedere salarial, ca și cadrele didactice universitare reprezintă un foarte mare plus. Grosso modo, în momentul de față, Guvernul României condus de premierul Marcel Ciolacu și-a asumat un program extrem de coerent și consecvent atunci când vorbim despre cercetare și inovare. Vorbim în investiții totale în proiecte care sunt în derulare sau care urmează să fie deschise ca și apeluri de aproximativ un miliard de euro și, cel mai important, un proiect de suflet, cel al centrelor de excelență în cercetare din România, finanțat cu 320 de milioane de euro prin care vom avea 24 de centre în care excelența primează și în care vom aduce cele mai bune minți din România și din afara țării pentru a face cercetare la cel mai înalt nivel”, a mai adăugat Bogdan Ivan.

În conferința de presă susținută la Bistrița a fost prezentat și un proiect unic în România, construit de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării împreună cu Institutul de Cercetare – Dezvoltare în Informatică, prin intermediul căruia județul Bistrița-Năsăud devine primul județ din țară care va beneficia de promovare și în spațiul virtual, în zona NFT-urilor.

”Ideea este că județul Bistrița-Năsăud va fi primul județ care va avea o parte de promovare și în zona NFT-urilor (Non-fungible token) care vor fi și total reglementate de Uniunea Europeană până la finalul acestui an. Acum un an, am lansat un proiect NFT Institutional Market, market instituțional pentru zona de NFT, dar pentru structurile guvernamentale, prin care ne-am dorit să putem să promovăm valorile românilor. Am început cu Agerpres, Biblioteca Central Universitară, Romfilatelia și așa mai departe. Începând din aprilie anul acesta, în cadrul evenimentului în care am lansat Muzeul NFT, Bistrița-Năsăud deja a început să aibă o colecție, prima colecție de NFT în care vor fi prezentate cele mai reprezentative monumente, locuri, imagini din județul Bistrița-Năsăud pentru a ne putea să ne adresăm și celor care caută doar în zona digitală aceste informații. Sperăm că și celelalte județe vor intra în acest muzeu al NFT-urilor, în aceste colecții care pot fi completate cu tot ceea ce consideră autoritățile locale că este de interes și trebuie promovat. Îi mulțumesc domnului ministru care a înțeles importanța acestui proiect prin care un județ își poate promova oferta turistică, dar nu numai și în acest spațiu virtual, dedicat în principal celor tineri și nu numai. Proiectul colecției județului Bistrița-Năsăud poate fi găsit în Muzeul NFT al ICI București”, a explicat Adrian-Victor Vevera, directorul general al Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică.

Ministrul Bogdan Ivan consideră că acest proiect, deși este unul inedit, va crește atractivitatea turistică a județului Bistrița-Năsăud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!