Efectivele Ministerului Afacerilor Interne s-au aflat la datorie și în minivacanța de Bobotează, ocazie cu care polițiștii, jandarmii și pompierii au aplicat amenzi de peste 130.000 de lei pentru o serie de nereguli constatate.
Astfel, în perioada 6 – 7 ianuarie, aproximativ 200 de polițiști au fost angrenați în activități operative și de menținere a ordinii publice. În această minivacanță, polițiștii au intervenit la 73 de evenimente, dintre care 62 au fost sesizate prin 112.
”Au fost sesizate 24 de infracțiuni, dintre care 12 contra persoanei, 7 contra patrimoniului și 4 infracțiuni la regimul siguranței rutiere. De asemenea, au fost prinse în flagrant delict 4 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni. Polițiștii au aplicat 125 de sancțiuni în valoare de aproape 60.000 de lei. Ca măsuri complementare, au fost reținute 17 permise de conducere, dintre care 6 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, pentru nereguli de ordin tehnic au mai fost retrase 4 de certificate de înmatriculare. În această perioadă, polițiștii rutieri au acționat pe drumurile naționale pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave. Pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii au folosit aparate radar, aparate etilotest și drugtest, iar pe traseele de deplasare înspre staţiunile turistice au monitorizat traficul rutier, nefiind înregistrate accidente rutiere grave”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
De asemenea, jandarmii au aplicat în total 51 de sancțiuni contravenționale, dintre care 32 de amenzi în valoare de 23.800 lei și 19 avertismente scrise.
”Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru: adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, provocarea unor scandaluri și tulburarea ordinii publice. Au mai fost aplicate sancțiuni și pentru: cerșetorie, nesupravegherea animalelor, refuzul de a furniza date pentru stabilirea identității, acte și gesturi obscene, apelarea nejustificată la 112, lăsarea fără supraveghere a unui bolnav mintal, de către persoanele care au îndatorirea de a-l îngriji, respectiv consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
Și angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud s-au aflat la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
”Asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, acordarea de prim ajutor medical, intervenția în cazul accidentelor rutiere, reprezintă doar câteva exemple dintre cele 252 de misiuni gestionate de salvatori, în ultimele opt zile. În urma solicitărilor primite, echipajele medicale SMURD au intervenit la 226 de cazuri. O atenție deosebită a fost acordată și celor cinci accidente rutiere produse pe raza județului Bistrița-Năsăud, în care au fost implicate nouă persoane, dintre care șapte au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Din nefericire, nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor a continuat să genereze pagube materiale însemnate, astfel că și în această minivacanță au fost înregistrate la nivelul județului 11 incendii, care au avut drept cauze, coșurile de fum deteriorate sau amplasate necorespunzător față de materialele combustibile, exploatarea necurăspunzătoare a afumătorilor, precum și scurtcircuitele electrice generate de cabluri electrice defecte sau neizolate corespunzător. Este extrem de important ca toți cetățenii să fie partenerii eforturilor pe care autoritățile le depun constant, astfel încât climatul de securitate în rândul comunităților să fie asigurat în cele mai bune condiții”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
În această perioadă, reprezentanții ISU au desfășurat două controale de prevenire, în sistem integrat, alături de structuri specializate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița – Năsăud și Jandarmeriei Bistrița – Năsăud la obiective din municipiul Bistrița, din categoria cluburi, baruri și restaurante. În urma acestor controale, pompierii au constatat șapte nereguli privind securitatea la incendiu. Dintre acestea, șase nereguli au fost sancționate contravențional cu avertisment, respectiv o sancțiune contravențională cu amendă, în valoare de 50.000 lei. În urma acestor controale, nu au fost identificate situații care să impună luarea unor măsuri complementare, cum ar fi oprirea funcționării obiectivelor controlate.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud reamintește importanța respectării normelor de prevenire a incendiilor și încurajează toți operatorii economici să mențină un nivel ridicat de conformitate, pentru siguranța comunității și a bunurilor.