Guvernul a decis eliminarea indemnizațiilor membrilor Autorităților Teritoriale de Ordine Publică (ATOP)

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, eliminarea indemnizațiilor membrilor Autorităților Teritoriale de Ordine Publică, a anunțat ministrul Cseke Attila.

Măsura adoptată astăzi este prima propusă de Ministerului Dezvoltării, pentru reducerea costurilor administrative, după învestirea noului Guvern.

Începând cu data de 1 august 2025, activitatea desfășurată în ședințele plenare și în comisiile acestei autorități consultative, care vizează activitatea poliției locale, va fi neremunerată.

Ministerul dezvoltării, Cseke Attila a subliniat că această măsură va reduce semnificativ cheltuielile la nivelul administrației publice locale.

Reducem costurile serviciilor publice cu aproape 22 de milioane de lei pe an, în total, în România, iar economiile pentru 2025 sunt de 6,8 milioane de lei”, a declarat ministrul.

Această măsură a fost necesară, a mai spus ministrul, întrucât, până acum, membrii ATOP primeau indemnizații de ședință stabilite de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile județene, în cuantumuri de 5-10% din indemnizația lunară a primarului general sau a președintelui consiliului județean.

Pentru că membrii ATOP participă la ședințe ordinare trimestriale, dar și la ședințe extraordinare, ori de câte ori este nevoie pe an, la convocarea președintelui sau la solicitarea unui număr minim de membri, cheltuielile cu aceste indemnizații variau foarte mult de la un județ la altul, fiind între 400-500 lei și câteva mii de lei, fără un criteriu unitar de stabilire a acestor valori.

Potrivit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, până acum, în unele județe, un membru ATOP primea 3.285 lei net pentru o singură ședință lunară, ceea ce însemna un fond lunar de 50.000 lei și un buget anual de 600.000 lei pentru această structură.

ATOP este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care se organizează și funcționează la nivelul municipiului București și al fiecărui județ, și a cărui activitate se desfășoară în interesul comunității, în scopul sporirii eficienței serviciului poliției locale din unitatea administrativ-teritorială în care funcționează.

Componența Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud

Potrivit informațiilor publicate pe pagina de internet a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, componența Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, în mandatul 2024-2028, este următoarea:

Președinte:

  • Buta Ciprian – consilier judeţean, desemnat

Membri:

  • Lupșa Mihai-Ovidiu – comisar şef de poliţie – inspector șef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, membru de drept
  • Iacobescu Paul – comisar şef de poliţie – reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor, Consiliul Teritorial Bistriţa-Năsăud, membru de drept
  • Decsei Attila Lehel – subprefect al judeţului Bistriţa-Năsăud, membru de drept
  • Iușan Ciprian-Darius – consilier judeţean, desemnat
  • Pop Romulus-Tarzan – consilier judeţean, desemnat
  • Scuturici Gheorghe – consilier judeţean, desemnat
  • Suciu Tudor-Mihai – consilier judeţean, desemnat
  • Szilagyi Zsolt – consilier judeţean, desemnat
  • Ciurar Ionel – reprezentant al comunităţii
  • Dragu Ana – reprezentant al comunităţii
  • Ulecan Maria – reprezentant al comunităţii
  • Furnea Florin Vasile – colonel – inspector şef – Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud, membru de drept
  • Bucur Simion-Cristian – colonel – inspector șef – Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița al județului Bistrița-Năsăud, membru de drept
  • Frandeş Florin Nicolae – director executiv – Poliţia locală Bistriţa, membru de drept.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!