Daniel Suciu, adus de mânuță, ca PSD-iștii să se LAUDE cu proiectele europene, care de fapt sunt ale primarilor! În rest, promisiuni-promisiuni pe Wonderland și documentații aprobate pe Colegiul Rebreanu!

 

 

Vicepremierul Daniel Suciu este folosit la maxim de PSD-iști și adus pe județ, pentru semnarea unor proiecte cu finanțare euoropeană. Fără nicio implicare în proiectele derulate prin Programul Operațional Regional, Daniel Suciu și echipele de propagandă ale PSD coordonate de Radu Moldovan participă la o amplă acțiune de promovare politică.

Pe scurt, iată obiectivele care nu au nicio legătură cu Daniel Suciu și care au ajuns la stadiul final, de semnare a contractelor:

Municipiul Bistrița:

1. Centru intermodal de transport public Strada Gării – Tărpiului – Industriei 42.4 milioane lei (9 milioane euro).

2. Piste de bicicliști 21 milioane lei (4.5 milioane euro).

Ambele proiecte au fost demarate de Primăria Bistrița și puteau fi semnate la București, cum s-a întâmplat cu blocurile reabilitate. PSD-iștii au preferat să le semneze în cadrul unei conferințe de presă la care Ovidiu Crețu NU a participat. Penibil de-a dreptul, Cristian Niculae încearcă să-și asume și el implicarea în aceste proiecte, la care a fost un simplu martor.

Orașul Sângeorz-Băi! Suciu își asumă proiectele europene!

1. Construire și dotare Grădiniță în Sângeor-Băi 2.67 milioane lei (570.000 euro);

2. Construire Școală Gimnazială cu 9 săli de clasă în Sângeorz-Băi 6.7
milioane lei (1.4 milioane euro)

Ambele proiecte se realizează din fonduri europene și au fost demarate de administrația locală coordonată de Traian Ogâgău și de echipele de consultanți. Din nou, PSD-iștii nu au niciun rol în ecuație, dar s-au deplasat la Sîngeorz – Băi, în încercarea de a-și asuma aceste proiecte, semnate de Daniel Suciu.

Proiecte MINUSCULE, care de fapt sunt ale primarilor.. dar pe care și le asumă Suciu și Radu Moldovan!

Iluminatul stradal al comunelor reprezintă proiecte derulate prin PNDL, care acum sunt semnate în plină campanie electorală.

– Lunca Ilvei: Modernizare cartier ”Strada Fabricii” – 1.3 milioane lei (250.000 de euro).
– Șieu Măgheruș: Modernizare și extindere corp primărie – 781.000 lei (150.00 de euro).
– Nușeni: Reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public – 813.000 lei; (200.000 de euro).
– Galații Bistriței: Reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public – 373.056 lei. (80.000 de euro).

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud:

– DJ 172 A Beclean-Nușeni-Chiochiș – 26 km
– DJ 162 Sânmihaiu de Cîmpie – Visuia -10,1 km
– DJ 154 D Domnești-Nețeni-Albeștii Bistriței – 7,4 km.

Valoare totală a acestor contracte de finanțare: 82.2 milioane lei (17.5 milioane euro), bani alocați prin PNDL.

Promisiuni- promisiuni! Sursa de finanțare la Wonderland rămâne o mare enigmă! Deocamdată avem indicatorii – tehnici aprobați!

În ședința de Guvern de joi au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire Complex Sportiv – localitatea Unirea, strada Aerodromului nr. 33, municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud”.

Investiția este estimată la suma de 96 de milioane de lei! În ce privește finanțarea, deocamdată avem doar promisiuni de la Compania Națională de Investiții!

Colegiul Rebreanu, un proiect prezentat cu mare tam-tam! Promisiuni că va fi bine și că în curând începe licitația!

 

La conferință, s-a prezentat soluția salvatoare prin care Compania Națională de Investiții poate realiza reabilitarea corpului A. Ordonanța 25 din 2001 e de  fapt documentul juridic (aflat în vigoare de 18 ani) pe care se bazează finanțarea Colegiului Rebreanu.

Acest aspect demonstrează că de fapt MDRAP prioritizează investițiile pe filieră politică și listele de prioritate se pot schimba în funcție de preferințele miniștrilor ce se perindă pe funcție de-a lungul Guvernării.

 

Investiția privind reabilitarea și modernizarea Corpului A al Colegiului Național Liviu Rebreanu este estimată la aproximativ 10 milioane de euro, iar autoritățile locale au încercat mai multe variante pentru a obține finanțare europeană. Ghidurile solicitantului, (extrem de rigide) au făcut ca finanțarea europeană să NU poată fi accesată, deși fondurile ne-rambursabile reprezentau varianta ideală în acest caz…

Administrația județeană a organizat această acțiune de propagandă fix în ultima zi de campanie și speră că promisiunile privind investițiile majore (Complex Sportiv și Colegiul Rebreanu) le vor aduce voturi. În realitate, demonstrează incapacitatea în atragerea de fonduri ne-rambursabile. Cu toate că PSD-ul conduce discreționar la toate nivelurile administrative, 80% din banii europeni rămân la Bruxelles…

 

error: Content is protected !!