Parlamentul a început luni cea de-a doua sesiune ordinară a anului. Potrivit reglementărilor legale, în prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleşi, în şedinţa de plen a fiecărei Camere, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii.
Camera Deputaţilor a ales noua componenţă a Biroului permanent, înregistrându-se 211 de voturi pentru, 38 de voturi împotrivă şi 5 abţineri. Potrivit celor aprobate, deputatul de Bistrița-Năsăud Daniel Suciu va ocupa în continuare o funcție de vicepreședinte al Camerei Deputaților.
”În definitiv, sunt doar un bistrițean ce-și reprezintă județul în Parlament. În continuare vicepreședinte al Camerei Deputaților, mulțumind pentru încredere tuturor colegilor!”, a precizat Daniel Suciu.
Și Senatul a votat componenţa Biroului permanent pentru a doua sesiune ordinară a acestui an, fiind înregistrate 89 de voturi „pentru”, unul împotrivă, o abţinere şi 17 senatori nu au votat.
Printre priorităţile sesiunii parlamentare se află legea pensiilor speciale, care trebuie pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, precum şi alte proiecte necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR pentru ca România să primească banii europeni, precum legea salarizării, legea pensiilor.
De asemenea, este aşteptat pachetul cu măsuri fiscale, care se află în discuţia coaliţiei de guvernare şi pentru care premierul Marcel Ciolacu a anunţat că îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului.
În plus, Marcel Ciolacu a spus că social-democraţii pregătesc mai multe iniţiative legislative, care urmează să fie depuse la Parlament, printre care sancţionarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor prin confiscarea autovehiculului sau eliminarea ‘păcănelor’ din localităţi.