A luat 5.000 de lei amendă pentru că vindea țigări electronice la aparatul automat!

Agent economic sancționat de jandarmi pentru comercializarea de țigări electronice prin intermediul unui aparat automat comercial

 Jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au surprins mai multe persoane care achiziționau tigări electronice de la acest aparat, fapt interzis de prevederile legale în vigoare, ca urmare agentul economic căruia îi aparține automatul a fost sancționat cu 5.000 de lei amendă, pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare.

Informații suplimentare

Agenții economici trebuie să cunoască faptul că în conformitate cu Legea nr. 349 din 2002 actualizată, pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, art. 3, alin. 6: se interzice comercializarea produselor din tutun prin automate.

 Nerespectarea de către persoanele juridice a acestei prevederi legale se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere.

Totodată, săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!