Absolvenţii de învățământ din promoţia 2022 sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud pentru a beneficia de toate facilitățile în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă.
Absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele AJOFM Bistriţa – Năsăud ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de servicii gratuite de informare şi consiliere profesională, de mediere și formare profesională, precum și de măsuri de stimulare a ocupării (prime).
Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţele AJOFM Bistriţa – Năsăud ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt:
- actul de identitate;
- diploma de absolvire sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;
- CV;
- declaratie pe proprie raspundere – privind starea de sanatate – formular tipizat;
- acord de utilizare a datelor cu caracter personal – formular tipizat.
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.
AJOFM Bistrița-Năsăud precizează că înregistrarea, în termen de 60 de zile de la absolvire, ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii indemnizației de șomaj.
În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor, stabilită prin reglementările normative în vigoare.
În cazul elevilor care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.
Alte informații privind acordarea indemnizației de șomaj pentru absolvenții de învățământ sunt afişate pe site-ul instituției www.anofm.ro, secțiunea Persoane fizice/ Indemnizații de șomaj si venituri de completare.