Absolvenţii de învățământ din promoţia 2023 sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistrița-Năsăud, pentru a putea beneficia de servicii gratuite de informare şi consiliere profesională, mediere a muncii, servicii de formare profesională, precum și de alte măsuri de stimulare a ocupării.
Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sunt:
- actul de identitate;
- diploma de absolvire sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;
- CV;
- declaratie pe proprie raspundere – privind starea de sanatate – formular tipizat;
- acord de utilizare a datelor cu caracter personal – formular tipizat.
”Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii”, precizează AJOFM Bistrița-Năsăud.
Potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din raza cărora îşi au domiciliul şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) în vigoare la data încadrării (ISR – 598 lei).
După expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire, în cazul în care absolvenții s-au înregistrat ca persoană în căutarea unui loc de muncă, pot beneficia, la cerere, de indemnizație de șomaj în cuantum de 50% din valoarea ISR în vigoare, pentru o perioadă de 6 luni. Persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj.
Informații detaliate privind acordarea indemnizației de șomaj pentru absolvenții de învățământ sunt afişate pe site-ul instituției www.anofm.ro, secțiunea Persoane fizice/ Indemnizații de șomaj si venituri de completare.