Accident cu 5 victime la Sîngeorz Băi. Detalii despre împrejurări!

accident ziar de bistrita

Sângeorz-Băi: 5 persoane rănite în urma unui accident rutier

Conform primelor date, un tânăr de 22 de ani, din Cormaia, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național 17D, pe direcția Maieru-Sângeorz-Băi, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus și care era condus de bărbat în vârstă de 65 de ani, din Bistrița.

În urma impactului, acesta din urmă s-a răsturnat și 5 persoane care se aflau în autoturism au fost rănite și transportate la spital. Ulterior, autoturismul condus de tânărul de 22 de ani a acroșat un alt autoturism care circula tot din sens opus și care era condus de o tânără de 27 de ani, din Beclean.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Continuă cercetările polițiștii rutieri din Sângeorz-Băi

Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului opt persoane, dintre care trei copii!

Toate persoanele au fost evaluate din punct de vedere medical. Sunt constiente, cooperante.

Doi copii și trei adulți (mama si bunicii) vor fi evacuați catre UPU SMURD Bistrița. Prezintă contuzii și traumatisme și vor fi supuși unor investigații medicale suplimentare.

*traficul rutier a fost blocat pentru 30 de minute; ulterior a fost dirijat de polițiști alternativ, pe o bandă pentru încă aproximativ o oră;

One comment

  1. niste taranoi dobitoci suiti din teleguta in motore turate .

error: Content is protected !!