Accident în Bistrița provocat de un bărbat fără permis

Un accident rutier care a avut loc în seara de 31 iulie, într-o intersecție din municipiul Bistrița, s-a soldat cu pagube materiale, dar și cu un dosar penal pentru unul dintre șoferi.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, incidentul s-a produs la intersecția străzilor Aurel Vlaicu și Valea Rusului. Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 28 de ani, din Chiuza, aflat la volanul unui autoturism cu numere de Regatul Unit, nu ar fi acordat prioritate de trecere și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, care era condus de un bărbat de 52 de ani, din Romuli.

Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. În schimb, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 28 de ani nu deține permis de conducere emis de autoritățile din România și nu a putut face dovada unui permis de conducere emis de alt stat.

Polițiștii Biroului Rutier Bistrița au întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul infracțiunii de conducere fără permis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!