Un accident rutier în care a fost implicat un copil s-a produs vineri în localitatea Nimigea de Jos, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”Astăzi, 22 septembrie, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au intervenit pentru efectuarea de cercetări, ca urmare a producerii unui accident rutier, în Nimigea de Jos. Din primele date, pe Drumul Județean 172, un autoturism condus de o femeie, de 53 de ani, din Năsăud, a surprins și accidentat un copil care s-ar fi angajat în traversarea străzii. Conducătoarea auto a fost testată etilotest, rezultatul fiind negativ”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.